În majoritatea companiilor cu imagine bună, la standarde occidentale, asistenta directorului general, și cele ale celor din top management, când sunt companii mari, au un statut de senior management, undeva între middle management și top management. Fac lucruri relativ simple din punct de vedere tehnic, însă au o inteligență peste media din organizație, eleganță, rafinament, gândire analitică, judecată solidă și gândire critică, rapiditate, capacitate de sinteză, capacitate mare de decizie, de planificare, memorie redutabilă, orientare strategică și alte câteva calități personale foarte rare, pe care foarte puțini angajați le au sau le vor avea vreodată.
Așa că evaluarea profilului unei astfel de asistente la recrutare e cea mai dificilă sarcină posibil pentru un recrutor. Mai dificilă decât orice altceva, decât orice alt profil. La un director general, la orice alt job de top management, de specialist, ai întotdeauna niște repere solide din trecut pe care îți poți baza evaluarea, de la care să pornești. Dar la o asistentă nu ai așa ceva, trebuie să începi întotdeauna de la zero. Fiindcă orice femeie educată și inteligentă ar putea avea calitățile de mai sus și să devină o asistentă briliantă, indiferent de joburile pe care le-a avut înainte, fie ele mari sau mărunte, că a mai fost asistentă sau nu. Sau, uneori, chiar dacă nu a avut vreodată un job.
Or, să văd eu cum evaluează cineva astfel de trăsături intelectuale È™i abilități cognitive într-o oră sau două de interviu… Prin urmare, o asistentă de top e jobul cu cel mai redus nivel de predictibilitate din câte există, o adevărată loterie. Și managerii de top È™tiu asta, aÈ™a că verdictul de angajat bun/ slab (asistentă bună/ slabă) vine întotdeauna după angajare, la o lună, două, trei. Nimeni nu-È™i permite să se bucure înainte să o vadă câteva săptămâni la treabă.
Sigur, întrebarea pe care o pun toți, de când lumea, dar care nu va primi vreodată un răspuns clar și unanim: FACE ASISTENTA CAFEA? În toate firmele cu care lucrez, de la a noastră, care e foarte mică, și până în extrema cealaltă, la multinaționalele cele bogate, nu numai că toată lumea știe să facă cafea, dar o și fac! Da, statistic socotind, asistentele fac un număr mai mare de cafele, dar și ceilalți angajați și manageri par să le urmeze îndeaproape. La noi, de pildă, îi mai fac eu câte o cafea doamnei Viki, când tot mă duc în bucătărie, îi fac și Ralucăi, dacă e cu vreun client sau un candidat, Daniel și alți angajați ne fac nouă, când sunt eu cu Raluca și Viki nu e în preajmă, alții primesc candidații, le arată unde e cuierul.
Și pe unde mai tot umblu eu e la fel. Și la fel și la prietenul meu, directorul, unul dintre cei mulți care mă tot roagă să-i ajut cu aceste recrutări de asistente, care sunt coșmarul oricărui manager, și să pun anunțuri pe Interneturile mele. E el  european și aproape român, de-acum, dar compania e americană, cu toate ușile deschise și cu toți care-și spun pe nume din prima clipă, cum e moda la ei. Așa că și cu cafeaua e la fel ca la noi.
Știam că a angajat pe cineva în urmă cu câteva săptămâni, dintre CV-urile care veniseră. Dar ieri mă sună È™i-mi spune că a dat-o afară, la sfârÈ™itul unei luni de probă. Și de ce eÈ™ti atât de amuzat È™i de vesel? – întreb eu, cam nedumerit. A, păi stai să vezi, că nu È›i-am spus… După vreo săptămână am auzit-o din întâmplare vorbind cu cineva la telefon. Era nemulÈ›umită, spunea ceva de genul că ea nu a fost angajată aici ca să facă cafele. ÃŽn clipa aceea era clar că o trimit acasă la sfârÈ™itul lunii. Tu È™tii cum e la noi nu mai e nevoie să-È›i spun.
Dar stai să vezi mai vezi o fază: nu mi-am schimbat cu nimic atitudinea față de ea, dar deloc! Am făcut un oarecare efort, dar sunt sigur că am reuÈ™it. ÃŽnsă nu i-am mai cerut nici măcar o dată de atunci să aducă o cafea. Sunam pe altcineva È™i rugam să aducă, sau mă duceam eu È™i mă întorceam cu cafeaua în mână, ostentativ de atent să nu o vărs când treceam pe lângă ea! Ei bine, dragul meu George, aÈ™a cum presupun că ai început să intuieÈ™ti, nu a zis niciodată nimic! Nici măcar un singur cuvânt. Se uita la mine, È™i de câteva ori s-a ridicat È™i mi-a deschis uÈ™a, când se închisese în urma mea. Și È™tii de ce mă amuzam când te-am sunat? Pentru că sunt sigur că nici nu s-a prins că făceam! Și îmi închipui că se tot întreabă de ce am dat-o afară…
