Piața muncii din România și din alte părți

Ord. dupa

Aproape toți cei care spun că serviciile sunt proaste în România ...

7 comentarii

Facerea unei impresii bune trece mai întâi, obligatoriu, prin neface...

2 comentarii

Din nou despre ce înseamnă imaginea la interviu: recrutare de countr...

1 comentarii

Când cineva primește un e-mail nesolicitat, șansele să-l citească...

2 comentarii

Principiu ontologic fundamental în viața de business și în celelal...

Să nu vă imaginați că angajatorul verifică și validează, la int...

O scurtă concluzie statistică pentru cei de 50+: ca să aveți cât ...

Cunosc mulți oameni care își caută job de peste 10 ani, încontinu...

2 comentarii

O mică notă la intrarea și pe meniul unui restaurant din Spania: ...

2 comentarii

Unul dintre principiile de bază ale recrutării, dintr-un mesaj al Io...

5 comentarii

Ne-a venit și nouă rândul să căutăm o bonă. Cu primul copil s-a...

1 comentarii

Orice îndrăgostit vrea să dea mult mai mult decât primeşte, şi o...

4 comentarii

Săptămâna de lucru de patru zile devine un subiect fierbinte pentru...

Mulți manageri se supără foc pe mine când le spun că nu-i pot lua...

2 comentarii

I have known Florin Coman (FC) for many years: banker, writer, playwri...

1 comentarii

Skanska: Angajații din birouri au așteptări mai mari în ceea ce pr...

2 comentarii

Vom avea rezistenta emotionala necesara pentru o viata marcata de tran...

2 comentarii

Unul dintre lucrurile pe care recrutorii și angajatorii le consideră...

4 comentarii

4 abilități care îi lipsesc generației Z. Ce soluție au găsi...

Oamenii își doresc o separare între muncă și casă – conform st...

Aplicațiile mobile de video calling și organizare au ținut producti...

Un interviu pe care l-am dat lui Matei Martin de la Dilema Veche, în ...

Afiseaza
comentarii

Aproape toți cei care spun că serviciile sunt proaste în România – și absolut justificat – aduc ca argument că o schimbare de atitudine (un surâs, mai multă atenție, grijă etc.) nu costă nimic. Nu e ca la investiții, în care e nevoie de bani, de capital, de timp.

Dar asta e o mare eroare și un calcul greșit, că zâmbetul nu costă. Nu îl costă pe angajat, evident, dar îi costă pe manageri și pe patroni, și încă enorm!  Adesea chiar mai mult decât o renovare, mobilier nou sau vreun ERP. În HoReCa, în hospitality, în general, în servicii medicale și peste tot pe unde intri în contact direct cu clientul e cam la fel. E ceva de fond, de specific național, nu de formă, de context sau de moment.

Cei care critică firmele și industrii întregi pentru asta, nu par să observe că nu managerii și patronii trebuie să le zâmbească, să fie îngrijiți și atenți, ci angajații acelora. Dar ca să ai astfel de angajați, ar trebui să ai o masă salarială dublă, sau chiar mai mult decât atât. Or, câte firme din România își pot permite asta? Probabil 1% sau mai puțin, după cum bine au observat și votat la sondajul pus de mine pe această temă acum vreo două zile unii cititori mai realiști și mai bine informați.

Fac recrutare de mai bine de 30 de ani și știu bine ce spun: angajatorii găsesc repede candidați cu experiența și competențele tehnice cerute, dar ca profil de personalitate (atitudine, responsabilitate, atenție, grijă, onestitate, disciplină etc.) nu găsesc defel ce caută, nici măcar nu se apropie de profilurile pe le doresc și pe care le vezi listate în toate anunțurile de angajare. Așa, în mare, cred că în mai puțin de una din zece recrutări angajatorul e cât de cât mulțumit și împăcat cu profilul personal al noului angajat. Ceilalți aleg doar răul cel mai mic.

Candidații cu un profil personal dezirabil sunt atât de rari în România, încât trebuie să plătești dublu sau chiar triplu ca să-i găsești, mai întâi, și apoi să-i convingi să vină la tine. Or, din nou zic, cine-și poate permite asta?

Iată un exemplu elocvent, despre care am mai scris aici, pe site. Recent trei prieteni apropiați, patroni de businessuri mari (două foarte mari și una mijlocie) m-au rugat să-i ajut să-și găsească asistente. Toți își căutau de ani buni, dar nu reușeau deloc să găsească. Nu cereau experiență de vreun fel anume, nimic special pe partea tehnică, ci doar niște calități umane specifice unui astfel de job. Și nici acolo ceva ieșit din comun, ci doar cerințele uzuale pe care le găsești în ORICE anunț de secretară, fie ea la o multinațională sau la o firmă mărunțică.

Și am început să le explic cum merg lucrurile. La ce salariu te-ai gândit? Păi, 1,500€, poate 2,000? Vezi, nu o să găsești ce cauți tu la banii aceștia. Salariul înainte de toate, trebuie să fie la nivel de management, sau chiar de senior management. Minimum 3,000€ net, mașină și ce mai e prin pachetele salariale ale managerilor. Au fost puțin surprinși, dar nu au comentat prea mult: Da, le dau cât cer, nu am zis că nu le dau, dar ce să fac, că nu am găsit pe nimeni care măcar să-mi ceară suma asta. Păi trebuie să treci salariul în anunț dacă vrei să vină cele pe care le cauți tu, altfel nu vine nimeni.

Am pus anunțurile la mine pe Facebook și pe LinkedIn, cu salariul și celelalte informații esențiale menționate clar, și au găsit toți trei ce căutau. Nici așa nu a fost ușor, dar au găsit și sunt mulțumiți.

Așa e cu recrutările pentru orice post în România, de la cel mai de jos și până la director general. Pur și simplu trebuie să dublezi suma pe care o ai în minte dacă vrei un angajat civilizat, de încredere, plăcut, curat, îngrijit, realist, inteligent, informat, disciplinat, organizat, nesuperficial, cu cultură generală, căruia să nu-i spui de mai multe ori să facă ceva. Iar dacă vrei ca toți angajații tăi să fie astfel, refă business planurile cu o masă salarială dublă, și vezi ce iese.

În Rusia, Africa, Orientul Apropiat, America de Sud e la fel. În Japonia și Coreea de Sud e complet diferit. În Occident e pe undeva pe la mijloc.

Așadar, când mai sunteți ironic sau faceți scandal firmelor din România, patronilor și managerilor pentru serviciile lor – care da, sunt chiar așa cum spuneți, le cunosc și eu foarte bine – scoateți acest articol și recitiți-l, ca să vă mai calmați. Țineți-l undeva în telefon, să fie la îndemână ori de câte ori vă enervează cineva. Și consolați-vă cu realitatea că nu, nu e posibil ca în România să aveți serviciile (și nu doar ele) la calitatea pe care o doriți, și la prețuri mai mici, sau măcar la cele de acum. Și nici în viitorul previzibil nu va fi altfel. (George Butunoiu – august 2023)

 


  • Mizantropul :

    Asta e reportaj literar sau jurnalism? Inteleg ca trebuie sa ne dam singur cu presupusul asupra cauzelor… Salariile mici sau mitocania pretendentilor? In orice caz o premiera, jurnalism probabilstic….sau cuantic…sau de alba-neagra!?

  • Maria :

    Sa mai lase din pretentii, sa accepte si angajati mai in varsta, supraponderali sau mai stiu eu cum, daca isi fac bine treaba. Sa investeasca in formarea lor. Altfel, manechinele competente de 25 de ani costa.

  • Laurentiu :

    Oanenii din Japonia și Coreea de Sud care muncesc și se comportă așa cum spuneți în articol nu au o viață de familie reușită, mulți sunt singuri și triști.

    • George Butunoiu :

      Noile generații sunt diferite, totuși, mult mai aproape de modelele occidentale, din toate punctele de vedere.

  • Ana Maria Z :

    Noile generații sunt mai conștiente în ceea ce privește viata, în general, și nu mai sunt dispuse “sa se marite” cu firma la care lucrează decât pentru salarii foarte mari. Stiu sa prețuiască mai bine timpul și, cumva, sunt în postura de a dicta piata.
    Nu sunt de acord cu dvs când spuneți ca doar f putini își permit sa plătească decent. Foarte mulți își permit sa plătească mai bine decât o fac dar nu vor. Prefera profituri mai mari pe spatele clienților. Va aduceți aminte de directorul de banca care spunea ca face aceleași lucruri ca înainte de pandemie dar cu 60% din angajați, parca? Pentru ca da, se poate cu mai putini angajați dar calitatea serviciului va fi una proasta. De suferit, suferă doar clientul final de care, sincer, nu le pasa cu adevărat. O sa stea 30-40 de minute la tel, asa și ce dacă? Mai toate firmele fac aceste lucruri.
    Nu puteți spune ca nu sunt bani. Băncile au cele mai mari profituri din istorie, de exemplu, deci lăcomia e la rang de cinste. Vor sa plătească prost, pe carca clienților și vietile distruse ale angajatilor….pentru ca ….se poate.
    Deci puteți susține orice altceva, dar NU ca firmele care vor sa angajeze astfel de persoane nu și permit sa plătească mai bine.
    Poate un antreprenor cu o.firmulita care se taraste de azi pe mâine și care depinde de n furnizori sa zică ca poate sa plătească putin dar nu companii cu profituri de miliarde….atât vor sa plătească, fără lamentări ieftine.

    • George Butunoiu :

      Firmele la care te gândești tu când scrii asta sunt exact acelea 1 din 100 despre care vorbeam eu în articol. Da, 1, sau 2 sau 3 din 100 își pot permite să plătească salarii mai mari decât o fac acum. Dar celelalte 99, 98 sau 97 nu…

  • Marco Tomassi :

    Esti greșit, zimbetul nu vine din salariu ci din bacșiș, dacă vrei salariu te doare în pix ploua ninge tu iei salariu. Vorbești din punctul de vedere al patronilor care deschid o circiuma fără nici o educație de arta culinara și servici.

  • Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

    The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

    Close