Un prieten de modă veche, cu principii, cu educație, a muncit mult, făcând o avere frumușică. A făcut apoi o investiție într-o mică afacere industrială, de producție, dar pe care nu a vrut să o conducă el personal. Nici nu avea cum, nu știa nimic în domeniu, și nici nu voia să mai lucreze, oricum.
Ani de zile a căutat un director general care să conducă firma, și a avut eșec după eșec. Nu am putut să-l ajut prea mult, nu voia nimeni să se ducă la o firmă despre care nu auzise, a unui patron despre care nu auziseră. Eu i-am tot zis prietenului meu să-și facă și el o imagine, o imaginuță publică, ceva, cât de cât, fiindcă știam cât de mult contează. Dar nu a vrut, avea o idee fixă cu asta – nu am înțeles niciodată de ce.
A avut mai mulți directori generali. Toți veneau pentru salariu, deși el voia, și le-a și spus clar asta, că le dă acțiuni în firmă dacă se implică. Dar nu, niciunul nu s-a implicat mai mult decât pentru a primi salariul. Unii nu credeau în business, alții nu credeau că se va ține de cuvânt, alții nici în una, nici în alta.
Într-o zi m-a sunat să-mi spună că a luat o decizie radicală, a numit directoare generală o fată de la contabilitate. Pe la 30 și ceva, nu era nici măcar șefa contabilă. Nici ingineră, nici vreo legătură cu vreo hală sau cu fiare și aparate de sudură până atunci. I-a zis că îi va da progresiv acțiuni în firmă, până la 50%, dacă va reuși să o conducă și să o facă să avanseze. Și fata a reușit. În 5 ani a ajuns acționară cu 50% din firmă. Nu 49% – și asta spune multe. După încă 5 ani, au vândut firma cu 18 mil. €.
Mi-am adus aminte de asta văzând ceva despre unul dintre foștii lui directori generali, care face scandal pe Internet că nu-l mai angajează nimeni, nici măcar “sub calificarea lui”. M-am uitat, de curiozitate, și la ceilalți. Cam la fel toți – niciunul director general sau pe vreun job pentru care să-i mai iau în calcul pentru vreunul dintre joburile noastre. Recunoașteți profilul?
