Profilul dominant al angajatului român. De la 19 la 58 de ani.

Când o să mă mai întrebe cineva cum sunt angajații români și cum se fac lucrurile în România, o să le trimit textul ăsta. O să-l traduc în franceză și în engleză, poate și în germană, ca să le fie mai ușor celor curioși.

Așadar, unul dintre prietenii mei foarte buni are o firmă de arhivare electronică. Scanează sute și mii de documente, extrage text și informație, le atașează niște metadate și coduri și le introduce în bănci mari de documente și de date. Pe lângă angajații permanenți, angajează colaboratori pe câte o lună, două, trei sau chiar mai mult, fiindcă volumele sunt fluctuante, în funcție de ce arhive primește. Sunt plătiți cu o sumă fixă pentru fiecare operație și pentru fiecare document procesat, așa că fiecare lucrează cum vrea și cât vrea să câștige, de acasă. Și știe fiecare cu precizie câți bani primește, are acces la contoare în timp real, le poate verifica chiar și din oră în oră.

S-a gândit să angajeze studenți, fiindcă la colaboratori nu are nevoie de nicio calificare, de nicio experiență anterioară, doar atenție mare ca să nu facă erori. La ultima preluare de arhivă mare și-a făcut un calcul că ar avea nevoie de 3 colaboratori care să lucreze cam 4-6 luni fiecare. Plecând de la volumele medii pe care le-au făcut cei de dinainte, a calculat un venit de 1,400€ pentru echivalentul unui volum de muncă de 8 ore pe zi, la un ritm mediu de lucru, nici cel mai rapid, dar nici cel mai lent. Ce aveau de făcut se explica într-un ceas, două (și, oricum, primeau totul și în scris, foarte detaliat), după care câteva zile erau corectări și ajustări, deci o primă săptămână de câștiguri cam la jumătate față de cele de la ritmul normal de lucru.

A pus niște anunțuri pe ejobsbestjobs. Au răspuns doar vreo doi sau trei studenți, dintre care unul singur a venit la interviu dar s-a pierdut și el pe drum, fără a mai da un semn. Însă au răspuns mulți oameni fără joburi, sau cu niște joburi mai mărunte, efemere sau prost plătite, și care voiau să câștige niște bani în plus. Bărbați și femei cam în egală măsură, cu vârste între 19 și 58 de ani.

Neavând niciun criteriu cât de cât subiectiv după care să-și dea seama din CV sau chiar din interviu cine ar face bine o astfel de treabă și cine nu, e obligat să le dea niște probe de lucru. O jumătate de zi de lucru, plătită.

Lăsându-i deoparte pe cei care pur și simplu nu s-au prezentat, a avut aproape 20 de interviuri în care a explicat fiecăruia ce era de făcut, având grijă să precizeze că sunt norme și volume confirmate deja de alții are au lucrat înainte. O mare parte dintre candidați au făcut un calcul rapid în minte și au zis că nu, nu e posibil ca un om să facă toate lucrurile acelea în timpul estimat, și au renunțat. Alții câțiva au făcut testul de jumătate de zi și au ajuns singuri la concluzia că nu sunt posibile acel ritm și acel volum, și că, de fapt, ar câștiga mult mai puțin decât cei 1,400€ promiși de bunul meu amic, pentru un program complet de lucru. Un mod elegant de a-i transmite că a încercat să le tragă o țeapă, dar ei au fost pe fază și s-au prins la timp.

Dar trei au mers mai departe și au lucrat câte o lună, sau ceva mai mult. Doi au lucrat parțial, destul de fluctuant, câte una sau două zile pline, apoi o săptămână nu au mai intrat deloc în sistem, iar o zi, două pline, iar deloc… Au luat cam câte 1,000€ fiecare. Al treilea, un om de 58 de ani, inginer acum fără job, a luat peste 2,000€ în prima lună. În a doua lună unul dintre ceilalți doi a renunțat, al doilea a lucrat și mai puțin și a luat vreo 600€, dar inginerul de 58 a luat peste 4,000€, cu erori aproape de zero.

Prietenul meu a fost destul de surprins. După calculele lui, se puteau câștiga 3,000€ pe lună la un ritm rapid și susținut de lucru, dar la 4,000 nu credea că se poate ajunge la un volum normal de lucru, de 40 de ore pe săptămână.

L-a chemat pe inginer și au stat mai mult de vorbă, acesta i-a explicat cum a ajuns acolo, cum și-a făcut singur niște proceduri de lucru, cum a găsit el un OCR mai ușor de mânuit decât cel folosit de firmă, cum a regrupat și a reordonat operațiile. Într-adevăr, prietenul meu a verificat contoarele din sistem, și a văzut că unele dintre operații se făceau în realitate și de două ori mai repede decât estimase el în simulări și decât era obișnuit să vadă de la colaboratorii anteriori.

A renunțat la celălalt colaborator și a rămas doar cu acesta, care a terminat singur tot proiectul. Acum a trecut la altul, și lucrează de aproape 8 luni în același ritm, niciodată cu câștiguri sub 4,000€/ lună.

Sunt sigur că recunoașteți cu ușurință profilurile personajelor din text, mai puțin pe al inginerului de 58, fiindcă rar de tot vă întâlniți cu el în România. Poate doar așa, din auzite sau din ce mai citiți pe site-urile mele. Cât despre ceilalți, e un singur profil, de fapt, pentru că nu e nicio diferență de fond între ei. Și e acela profilul statistic dominant al angajatului român? Experiența mea spune că da… (George Butunoiu)

PS: Deloc surprinzător și o reacție logică în contextul actual, aproape toți au făcut personaj principal din personajul secundar, și invers. Am scris ieri un articol despre câteva zeci de oameni care aveau mare nevoie de bani și care au aplicat la un job flexibil de acasă, care le putea rezolva temporar această problemă, dar nu cu salariu fix, ci cu plata la bucată, deci putând să-și planifice ei singuri cât vor să câștige și în cât timp. Vreo 20 au abandonat în scurt timp, sau nici măcar nu au început, calculând ei sau crezând că nu pot ajunge să câștige cei 1,400€, când, de fapt, ar fi putut câștiga de 3 ori mai mult, așa cum a dovedit unul singur.

Dar, dintre cei care au comentat textul meu pe Internet, nu s-a oprit aproape nimeni asupra celor care nu au avut minima curiozitate să testeze, sau măcar să vadă despre ce e vorba. Însă l-au analizat pe toate părțile pe cel care a făcut cel mai normal și mai logic lucru cu putință, și a câștigat mai mult de 4,000€, făcând aceleași lucruri, în același timp și în aceleași condiții. Că acesta avea 58 de ani, că era inginer sau că era bărbat, nu are absolut nicio relevanță în contextul descris în articol. Oricine altcineva, de 19, 39 sau 49 de ani, șomer, elev, studentă, pensionar, lesbiană, antisocial, frumos sau urât, timidă sau cu o boală incurabilă, ar fi trebuit și ar fi putut face la fel.

De ce l-au făcut toți personaj principal pe bietul inginer de 58, care a făcut doar ce era normal să facă, și nu pe ceilalți 20? „Bună întrebare!”, cum ar zice, tradus în română, bunul meu prieten PY. Eu am propria mea versiune de răspuns. Să văd dacă se potrivește cu a celorlalți…