Bună ziua, stimate Domn
Când primiți un e-mail cu un CV de la cineva despre care știți bine că știe cine sunteți (numele și poziția) și că mesajul vă este adresat, dar formula de adresare este „Bună ziua, stimate Domn”, vi se aprinde un beculeț? Câți oameni credeți că știu care e diferența dintre „stimate domn” și „stimate domnule”, și ce mesaj transmite folosirea primei formule de adresare în locul celei normale, adică cea de-a doua?

Când nu-i place angajatorului de tine la interviu
Când nu-i place angajatorului de tine la interviu, uneori îți prezintă jobul ca fiind mult mai insignifiant decât în realitate, insistă pe dezavantaje și nici nu aduce în discuție adevăratele avantaje, ca să renunți singur și să nu mai aibă bătăi de cap cu tine, în caz că te gândești să-l reclami sau să scrii măscări pe Internet. Pentru recrutorii externi e destul de frustrant, fiindcă vine înapoi candidatul și ii ia la întrebări, că nu se potrivea cu ce le-au spus ei. Și nu prea poți să-i spui adevărul.

De ce și-ar semna cineva digital CV-ul? 
Cei care-mi trimit aplicații cu e-mailuri sau cu CV-uri semnate digital, de trebuie să fac nu știu câte operații ca să le deblochez, oare de ce fac asta? Care credeți că e avantajul unui CV semnat digital față de unul nesemnat?

Stimate Domn, vă trimit această ofertă în urma chestiei ăleia de pe Internet. 
Un îndemn la grijă pentru propriul interes: când trimiteți un mesaj cu un link către ceva important, verificați dacă linkul acela funcționează și către ce duce, înainte să apăsați pe send. Exemplu: primesc un CV cu mențiunea că mi-l trimite pentru „poziția vacantă pe care o aveți” – în condițiile în care eu am vreo 16 recrutări în lucru în acest moment. Nu ar fi trebuit să o fac, însă am întrebat-o, totuși, la care se referă. Uitați, aceasta! Și îmi trimite linkul către contul meu general LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/george-butunoiu-executive-search/. Evident că a doua oară am dat delete cu totul la CV. Dar nu înainte de a pune schimbul de e-mailuri și în banca de date, în caz că va mai aplica și în viitor. Mi-o și imaginam în jobul acela, trimițând un e-mail unui client important: „Stimate Domn, vă trimit această ofertă în urma chestiei ăleia de pe Internet. Firma noastră…”

Când nu știi că există, cum poți ști dacă îți folosește???
Când nu știi că există sau ce face, cum poți ști dinainte dacă îți trebuie sau dacă îți folosește sau nu? Ba ți-a trebuit, și ți-ar fi fost foarte folositoare, dar nu ai știut tu! Și uite, cea mai la îndemână dovadă: îți trebuia pentru interviul acesta, ca să iei jobul, de pildă. Recunoașteți profilul? E omniprezent în scenariile de recrutare! Și cel mai bun și mai precis test de inteligență pe care un recrutor îl are la îndemână. De ce nu ai învățat mai bine engleza până acum? Pentru că nu am avut nevoie! De ce nu ai învățat funcțiunile aceea și aceea din Word și din Excel? Pentru că nu am avut nevoie? Dar dacă le-ai fi știut nu crezi că ai fi făcut unele taskuri de trei ori mai repede? Dar nu am avut nevoie să le fac mai repede! Aha, am înțeles acum…

De ce ar face GB asta?
Când cereți unui necunoscut ceva care îl costă timp sau alte resurse, n-ar strica să-i spuneți și ce-i oferiți în schimbul acestui consum, sau măcar să-i dați un motiv rezonabil să o facă. Eu, de pildă, primesc foarte multe e-mailuri de la oameni pe care nu-i cunosc – mulți români din străinătate – de felul: „Aș dori să mă întorc în Patrie, și vă rog (adesea „aș vrea” în loc de „vă rog”) să avem o discuție la telefon ca să înțeleg care mai este piața în Romania și ce șanse aș avea să…”. Oare ce și-au răspuns când și-au pus întrebarea: „De ce ar face GB asta, în loc să se joace cu copiii în timpul acesta, să citească dintr-o carte, sau pur și simplu să stea în fotoliu și să nu facă nimic?” Ce credeți?

Cum să cobori în listă încă înainte de deschiderea CV-ului
Clasicul exemplu de gândire insuficientă, care te coboară cu câteva locuri mai jos în listă chiar înainte de deschiderea CV-ului – mai ales în cazul unui astfel de job. În ultimele zile am pus pe paginile mele de social media trei anunțuri de recrutare de Personal Assistant (chief of staff/ office manager sau alte denumiri alternative) de la trei prieteni, directori de businessuri foarte mari, care se folosesc de rețelele mele sociale pentru a ajunge la mai mulți candidați. Anunțuri identice ca obiect și salariu (3,000€ net/ lună). Aproape toate mesajele și CV-urile pe care le primesc sunt de genul: „Vă scriu în legătură cu anunțul pentru recrutarea unei Personal Assistant pe care l-ați pus pe LinkedIn. CV… eu am… sunt… etc.” PS: Domnișoara – ca și marea majoritate a celor care aplică la anunțuri – a fost convinsă că eu am un singur anunț în tot Internetul. La fel cred aproape toți, că un angajator nu poate avea mai multe anunțuri simultan, și se referă la cel pe care l-au văzut ei ca „Anunțul”.

Aș dori vs Vă rog
Când într-o aplicație citești „aș dori să-mi fie luat în considerare profilul” în loc de „vă rog să-mi luați în considerare profilul” se aprinde un beculeț. S-a aprins, desigur, în cazul relatat mai jos. Am testat ipoteza și rezultatul micului experiment chiar a întrecut așteptările… 😊 Mesajele de mai jos sunt integrale, am scos doar numele.
– Buna ziua, Am vazut postarea dvs. pe LinkedIn referitor la pozitia de EA pentru compania din zona Primaverii si as dori sa-mi fie luat in considerare profilul, in cazul in care se potriveste asteptarilor. Multumesc, O seara buna! X
– Dragă X, a ajuns cu bine, mulțumesc! O să mă gândesc dacă ar mai fi cazul să te iau în calcul după felul în care ai scris mesajul de mai jos. Să vedem… Pe curând, GB
– Buna ziua, Multumesc, generatii diferite, abordari diferite… probabil. Cu toata stima, consider ca dupa raspunsul dvs. nu as dori eu sa existe posibilitatea in care profilul meu sa fie luat in considerare pe mai departe in acest proces, sau in oricare altul. O zi frumoasa, X

Cum să pierzi o oportunitate
Una dintre cele mai bune ocazii de a urca semnificativ și neașteptat în partea de sus a listei la o recrutare este atunci când dai de un intervievator neobișnuit, dur, direct, cinic, agresiv, supărat, în toane proaste în momentul respectiv – cel mai adesea de la problemele personale, fără vreo legătură cu contextul. Dar 99% din oameni ratează această șansă. Cei care lucrează în industria ospitalității de lux, de pildă, știu asta foarte bine, fiindcă li se fac traininguri scumpe de profunzime și de mare finețe. Ei știu că clienții nemulțumiți, supărați, agresivi, morocănoși pot fi cei mai buni clienți și cei care lasă cele mai mari tips la sfârșit. Și că e incredibil de ușor să le întorci atitudinea la 180 de grade și să-i faci aliații tăi dacă îl iei prin surprindere și faci exact pe dos decât s-ar aștepta ei să faci în acel moment. Adică exact ceea ce fac cei 99 din paragraful de mai sus. De ce 99? Fiindcă nu au citit niște cărți de psihologie până atunci – printre altele. Înainte să le citească poate părea paradoxală, ciudată, sau chiar cu totul neadevărată această afirmație. Dar mai vedem după aia…

Invățați bine codurile!
Învățați bine, pe de rost, codurile nescrise de recunoaștere dacă vreți să intrați într-un grup social, într-o comunitate. Iar dacă sunt secrete, străduiți-vă să puneți mâna pe ele. Întrebați întotdeauna pe cineva din interior, sau pe cineva care le știe bine, înainte de a le bate la ușă. Dacă forțați intrarea, s-ar putea să iasă jenant și frustrant. Dacă nu știți care sunt aceste coduri, nu veți ști pentru ce sunteți ținut la ușă. Sigur, nu vi se va spune niciodată adevăratul motiv. Mărunțișurile acelea insignifiante, care enervează la culme pe atât de mulți, vă țin la distanță, și nu „lucrurile cu adevărat importante”, cum vă place să le spuneți. Despre firme și joburi vorbesc acum, desigur, dar știți foarte bine că e la fel oriunde în altă parte.

Russian: elementary
Dacă aplicați pentru un job de senior management, nu mai enumerați în CV limbile pe care le știți basic/ puțin / elementary etc. Nici măcar la joburile mai joase nu se face așa ceva, darămite la cele de top! Știți bine de ce, dar totuși le puneți. De ce oare?

Am crezut că…
O mică secvență de cuvinte pe care ar fi bine să nu le mai folosiți niciodată la un interviu de angajare, și ar fi bine să o evitați cam în orice context de business, în general: „am crezut că…”. Sigur, nu întotdeauna sunt cele trei scurte cuvinte periculoase, și nu orice interlocutor caută neapărat să te scoată de pe listă la prima nepunere a minții la contribuție, dar dacă tot nu știi dinainte cu cine stai de vorbă, pe de o parte, și ai și atâtea zeci de variante de înlocuire care să facă din minus plus, de ce să nu o faci? Ca să reformulez, „am crezut că” e una dintre cele mai proaste ieșiri posibile atunci când vezi că recrutorul te-a prins cu o șchiopătare de judecată mai mică, sau cu una mai măricică…

În networking
În networking nu doar primești, și oferi, dai fără garanție ca poți primi înapoi pe loc.

Marele, imensul secret al recrutării
Marele, imensul secret al recrutării, pe care îl cunosc doar câțiva iluminați și vreo doi manageri bătrâni care l-au aflat de la un fost angajator neamț, lăsat cu limbă de moarte: nu ești singurul aplicant, oricât de greu ar fi de crezut, și selecția se face prin comparare! Și, mai ales, nu întotdeauna sunt angajați TOȚI candidații care îndeplinesc toate condițiile descrise în anunț, ci, în anumite cazuri, DOAR UNUL… Și nu, încă nu există o lege care să oblige angajatorul să-i angajeze pe toți cei care se încadrează în criterii…

Prezența de spirit
Prezența de spirit e una dintre calitățile importante într-un profil managerial, și eu o apreciez în mod deosebit când o depistez – extrem de rar, din păcate. De 30+ de ani notez absolut tot în banca de date despre fiecare candidat în parte, orice informație, oricât de mică, din orice sursă. Uneori, notițe aparent neînsemnate, puse în urmă cu mai mult de zece, douăzeci de ani, ori s-au dovedit utile. Întâlnire astăzi cu o candidată despre care cineva anume a zis pe 2 septembrie 2005 că e „plină de ea și a dracului, o scorpie când nu-i convine ceva.” Și chiar înainte să discutăm despre altceva, am întrebat-o: uite, cineva cu care ai lucrat îndeaproape a spus că ești plină de tine și a dracului, o scorpie când nu-ți convine ceva. De ce crezi că a spus asta? După o tresărire de jumătate de fracțiune de secundă, pe care numai cei foarte antrenați ar fi sesizat-o, oricum, urmată de un zâmbet de mare clasă, care doar după îndelungi exersări prin sferele înalte poate să-ți iasă perfect așa, la comandă, instantaneu, zice: „Ah, da, într-adevăr, așa eram! Dar acum nu mai sunt…”. Zâmbet perfect din nou, evident…

Transparentizarea reală și generalizată a salariilor și a veniturilor
Din experiența și din poziția pe care o am de foarte mult timp, în mijlocul tuturor lucrurilor importante din Patria noastră (angajați, angajatori, străini, români, guvernanți și politicieni, societate civilă etc.), și cu vizibilitate bună și acces cam peste tot, sunt convins că transparentizarea reală și generalizată a salariilor și a veniturilor, în general, ar fi unul dintre cele mai bune lucruri care s-ar putea întâmpla în Romania la nivel social, în primul rând, apoi la nivel economic și în cascadă cu o mulțime de alte beneficii. Discrepanțele enorme între salarii (și venituri, în general) de la noi, în marea majoritate a cazurilor nejustificată pentru salariile exagerate, mi se par un adevărat cancer social. La fel e în Rusia, în Africa, prin America de Sud, pe la unii arabi. Și transparentizarea ar regla rapid și semnificativ aceste discrepanțe sălbatice, cu efecte pozitive vizibile, mai ales pe termen mediu și lung. Statistic vorbind, și pentru angajați ar fi un lucru foarte bun, și chiar și pentru companii, deși pentru acestea din urmă nu este atât de evident la prima vedere.

Cum ar fi?
Cum ar fi într-o companie – o multinațională, să zicem – în care toți angajații ar fi out of the box, creativi, originali, spontani, plini de idei? Adică exact așa cum spun departamentele lor de Employer Branding peste tot că ar vrea să fie angajații lor? Cum ați descrie acest scenariu într-o frază?

Aquila non capit muscas.
Aquila non capit muscas. De ținut minte când vă scrieți CV-ul. Și la interviul cu aquila cel foarte mare. Și cam peste tot în business, de altfel. Și în nebusiness…

Mii de stereotipuri
Toți oamenii au mii de stereotipuri care le ghidează acțiunile, relațiile cu ceilalți, întreaga viață, de fapt. Dacă nu ar exista acestea, orice om care nu trăiește singur într-o pădure ar ajunge la nebuni în cel mult 16-17 zile, evident. Una dintre diferențele mari dintre oameni vine de la proporția dintre numărul celor conștiente, asumate, și cele subconștiente. Un om inteligent cu majoritatea stereotipurilor conștiente, analizate și asumate, și un prost cu ele subconștiente, sunt pur și simplu specii diferite.

Just because you are unique doesn’t mean you are useful!
Atenție mare la mesajele cu chinezeasca picătură din mass media, din reclamele de la televizor, din articolele motivaționale și din cursurile de soft skills care vă spun, de dimineața până după miezul nopții, de câte o mie de ori pe zi, că sunteți unic. Da, desigur că sunteți, însă nu în business. Businessul, cât e el de mare, lucrează doar cu câteva sute de profiluri distincte, nu mai multe. Nici nu e nevoie de mai multe, acestea sunt absolut suficiente ca să acopere peste 99% din cazuri. Și deci, oricât de puțin v-ar plăcea, înseamnă că sunt șanse de peste 99% ca în câteva minute să intrați cu ușurință în unul dintre profilurile de lucru ale angajatorilor și recrutorilor. Și încă ceva ce nu vi se spune în reclame și în textele motivaționale: marea majoritate nu ies niciodată din profilul lor de business, până la pensie. Deci da, sunteți unic, desigur. Dar nu la job, nu în business. Mare, mare atenție, așadar, la faza cu unicitatea…

Nicio scuză.
Studenții și elevii de astăzi nu au nicio scuză dacă nu sunt de 10-12 ori mai deștepți și mai productivi decât noi, cei cu o generație sau două înainte. Dar absolut niciuna! Cu jobul meu ajung adesea prin universități, să stau de vorbă cu studenți și cu profesori, și sunt uluit, mi se pare absolut fascinant să văd ce au ei la îndemână astăzi ca să învețe, față de ce aveam noi. Nu că ar fi nevoie să merg prin universități și să văd asta cu ochii mei ca să știu ce au ei și noi nu aveam, dar zic și eu… Nu cred că mai sunt atât de mulți studenți astăzi să se trezească la 5 dimineața ca să se așeze la coadă în fața ușii de la bibliotecă, ca să prindă o carte de care au nevoie la 7:30, când se deschide, așa cum făceam noi.

Asistentele de directori…
Asistentele de directori au ajuns să fie mult mai greu de găsit decât managerii, deși au salarii comparabile, și uneori chiar mai mari, cu poziție și responsabilități le nivel de senior management, chiar dacă de multe ori nu sunt menționate explicit astfel în organigramă. Fiindcă am tot scris în ultima vreme diverse articole despre asistente, primesc zilnic telefoane de la prieteni suspuși care mă roagă să le spun cum ar putea să-și găsească, fiindcă își caută de ani de zile și nu reușesc, chiar cu salarii de 2-3,000€ net/ lună, sau chiar mai mult. La prima vedere ar trebui să fie mai simplu de găsit decât un manager, fiindcă asistentele nu au nevoie vreo experiență în domeniu, ci doar de soft skills și multă, foarte multă atenție la detalii. Întrebare, așadar: de ce credeți că e aproape imposibil de găsit asistente pentru directori de businessuri mari, chiar dacă sunt bine plătite?

Nu vă mai luați secretare și asistente…
Pentru managerii care nu știți ce e aceea imagine, și la ce folosește, care nu știți nici măcar normele elementare și codurile ca-la-grădiniță-explicite de comportament în lumea bună, ca să nu mai spun despre codurile secrete, sau măcar subtile, nu vă mai luați secretare și asistente după chipul și asemănarea voastră, ci faceți taman invers! O asistentă diferită de cele pe care le aveți acum poate face minuni cu imaginea voastră, și chiar cu businessul, deși nu veți ști asta niciodată și veți crede că de la propria deșteptăciune se trage succesul. Întrebare: gândindu-vă la toate asistentele pe care le-ați văzut și cu care ați interacționat până acum, cât de mult vi se pare că seamănă cu managerii pentru care lucrează, că au cam același profil intelectual și de personalitate? Uite, cititorule care ai o tresărire de luciditate și te recunoști aicea, o sugestie de la cineva care a văzut și știe multe: când îți mai angajezi o asistentă, încearcă și următoarea tehnică: dacă vezi că nu-ți place una, că te simți inconfortabil în preajma ei, dar nu-ți explici de ce, pe aceea ia-o!

Luați câte două cărți din fiecare.
Să zicem că vă apucați să învățați ceva nou – vorbesc de ceva consistent, care necesită câteva luni bune de studiu, juma de an sau chiar mai mult (o disciplină nouă, un domeniu, o teorie etc.), și ajungeți la concluzia că aveți nevoie de 3 cărți (manuale, cursuri, tratate etc.) diferite pentru asta, care trebuie să fie citite într-o anumită ordine. Dacă vreți să înțelegeți și să învățați bine disciplina respectivă, recomandarea mea este să luați câte 2 cărți din fiecare dintre cele 3, cu autori diferiți, poate chiar din țări diferite și în limbi diferite. Durează dublu, desigur, dar înțelegerea și aprofundarea sunt triple.

Instituție de stat
În anticamera directorului un birou lung, la care stau două secretare. La perete, un copiator multifuncțional gigantic, din acelea de înălțimea unei secretare mai minione, fără tocuri, care scanează, face mii de copii și diverse alte lucruri. Pe birou, în dreptul fiecărei secretare, câte o imprimantă pentru fiecare, identice. Gigantice și ele, cam 80cm înălțime și pe aproape toată lățimea biroului. Nu am văzut niciodată o astfel de imprimantă pe un birou. Cât am stat eu acolo, vreo 15 minute, fiecare secretară a scos câte o foaie la imprimanta ei. La cea de la perete nu a scos nimeni nimica. La plecare am mai văzut două imprimante mai mici – una sub birou și una într-un colț. Dar nu păreau băgate în priză…