Folclor corporatist, pilde și cugetări din viața de zi cu zi a unui angajat…

Jmekerii puerile
Eu nu am întâlnit vreodată până acum, dar absolut niciodată în 30+ de ani, un angajator care să nu vrea angajați și candidați la angajare care ÎȘI ASUMĂ clar cine sunt și ce fac, ce defecte și limitări au: domle, ăsta sunt eu, atâția ani am, așa arăt, asta am făcut, asta nu am făcut, asta știu, asta nu știu etc. Bărbătește, uitându-se în okii tăi. Indiferent de post, oricât de mare sau oricât de mic ar fi jobul, indiferent de activitate. Ce impresie credeți că lasă unui angajator un candidat care se ascunde ca un fricos, care nu numai că nu spune ce vârstă are, ci mai scoate și anii din CV, ca să nu poată cineva calcula, cumva. Mie mi se pare lamentabil, mi-e aproape imposibil să-mi imaginez cum aș putea recomanda pe un post managerial important un astfel de sperios, care nu-și asumă nici măcar cine este, care folosește disperat jmekerii puerile. Dacă ați auzit despre vreun angajator care apreciază un astfel de profil, să-mi spuneți și mie. Dacă nu numele. Măcar din ce industrie este…

Directivă de la influencer?
Se întâmplă ceva pe piața asta a HR-ului, și nu am aflat eu încă? Primesc din ce în ce mai multe CV-uri în care nu sunt trecute limbile pe care le vorbește omu. Până acum câteva luni, cred că 1 din 1,000 de CV-uri nu avea trecute limbile. Acum văd asta cel puțin o dată la 30-40 de CV-uri. De unde tendința asta? Și, mai ales, de ce? A dat vreun influencer o astfel de directivă pe Internet, sau e concluzia proprie a celor în cauză?

Ce a avut de câștigat? 
Când credeam că am văzut deja toate formatele posibile de CV, hopa!, încă unul… Nu-mi aduc aminte să fi văzut un astfel de CV înainte, sau l-oi fi primit de câteva ori, dar nu i-am dat atenție. Însă pe acesta l-am reținut pentru că aplică la un post de country manager la o multinațională, el însuși venind din multinaționale, în poziții de top management. Inovația este că l-a făcut pe tot narativ și nu a mai trecut anii în care a lucrat pe fiecare job, delapânăla, ci doar duratele: am fost trei ani manager de cutare la firma cutare, am fost cinci ani director de cutare la firma cutare, am fost doi ani director acolo, am fost trei ani director general dincolo… Am presupus că măcar ordinea în care le-a listat e cea cronologică, dar nici aici nu sunt chiar sigur. E evident că mie mi-a îngreunat mult munca și mi-a redus semnificativ baza de analiză și de înțelegere a profilului. Și imediat vine întrebarea: de ce a făcut asta? Știa și el foarte bine, desigur, fiindcă o fi făcut el însuși multe recrutări la viața lui, în pozițiile mari pe care văd că le-a avut, dar înseamnă că a considerat că avantajele acestui format original de CV sunt mai mari decât dezavantajele. Așadar, ajutați-mă, vă rog, să văd care sunt aceste avantaje, pentru că eu încă nu m-am prins până acum…

Cum i-ați mulțumi cuiva care vă face acest serviciu?
Vezi adesea anunțuri de joburi importante de management pe social media, și pe câte unii care recomandă aceste joburi unor cunoscuți de-ai lor chiar acolo, direct pe site, cu #, în văzul tuturor, gen: „#Ilie Pintilie ia vezi, nu te interesează pe tine?” Întrebare: cum i-ați mulțumi cuiva care vă face acest serviciu?

Experiența solidă
Firmă de servicii, 60 de angajați, media de vârstă sub 26 de ani, CA 10 Mil. €, foarte profitabilă. Se pot face afaceri bune și fără „foarte multă experiență”, adică. Recrutăm trei directori pentru ei (au prevăzut creștere de 50% anul acesta), salarii bune, condiții la fel. Ce nu o să scriu în anunț, dacă o să-l pun pe Internet, este că nu cred că vor avea vreo șansă candidații de peste 30 de ani. Cu cât vor avea mai multă experiență, cu atât mai mici șansele. Așa ceva nu cred că ar fi fost posibil acum 10 ani. Dar acum este, și va fi și mai evident în anii care vin. Ce vreau să spun este că nu ar strica să vă reevaluați periodic valoarea pe piață și că „experiența solidă” ca argument unic de vânzare este o strategie din ce în ce mai riscantă.

Nu fiți generoși! 
NU FIȚI GENEROȘI cu angajații! Fiți corecți, desigur, fără excepție, deschiși, morali, cu principii, dar nu generoși! Din observațiile, din auzitele și din calculele mele, generozitatea dezechilibrată duce aproape inevitabil la regrete. Mari, foarte mari regrete, profunde și iremediabile… 🙁

Cine preia discuția?
Pentru un senior manager într-un scenariu de interviu de angajare (dar și pentru cei din middle, de multe ori) e un semnal de forță și un mare avantaj să știe cum să fie el primul care deschide și preia discuția și o conduce în primele 2-3 schimburi de replici cu intervievatorul. Dar foarte puțini manageri (probabil 1 din 20-30, chiar și spre top management) știu să facă asta și să puncteze decisiv, chiar de la început. Restul sunt convinși că experiența contează și că vorbește ea în locul lor… 🙂

Profilul de corporatist
E o mare diferență între cei care lucrează deja la multinaționale de câțiva ani buni, și se vede clar că vor urma o carieră în această direcție, și cei care lucrează în alte firme. Ca să nu mai spun despre cei din afara Bucureștiului (și probabil și a Clujului într-o oarecare măsură), unde nu prea sunt multinaționale, sau chiar dacă sunt nu seamănă cu cele din București. Și cei de la stat, desigur. Diferențele de profil sunt mari – statistic vorbind. Și, pe cale de consecință, de valoare/ vandabilitate pe piața muncii. Mulți ani, toată lumea era convinsă (și eu printre ei) că aceste diferențe se vor estompa în timp. Dar nu a fost și nu este deloc așa. Nu știu cât va mai dura asta, dar acum sunt convins că mult, că unii dintre noi nu vom mai apuca să vedem niște skimbări semnificative. Am scris de multe ori că investiția într-o carieră în multinaționale e rentabilă în România – cel puțin pe termen mediu și lung. Și cu atât mai mult pentru urmași, fiindcă ajung să își skițeze un profil de corporatist încă înainte de a ajunge acolo. Și de aceea vor ajunge, și ei, ca și părinții lor, înaintea altora în multinaționale. Și îmi mențin cu fermitate concluzia.

Dar invers nu!
Cea mai dezirabilă carieră pentru ăla micu – dacă obiectivul global este să fie cât mai fericit și mai mulțumit cu viața lui, și de-a lungul timpului, și la sfârșit, când trage linie și face bilanțul – este una academică. Asta reiese din calculele mele, e concluzia mea fermă de cel puțin 20 de ani, reconfirmată în permanență, inclusiv de studiile științifice ale căror rezultate le-am văzut. Mai ales acum, când granițele academice au dispărut aproape cu totul, și mai ales în viitorul apropiat și mediu, cel puțin. Nu detaliez avantajele, le cunoaște toată lumea. Deși, extrem de puțini sunt cei în stare să le evalueze prin raționament abstract, imaginându-le și analizându-le prin okii celui în cauză, și nu prin propriile experiențe și sisteme de valori. Și doar un argument din cele multe: dintr-o carieră academică poți oricând să faci și una de business, în paralel sau chiar dominantă, pentru că ai și timp, și acces și resurse. Dar invers nu.

Prostul care spune lucruri deștepte
Să nu cădeți în capcana de a crede că un prost care spune multe lucruri deștepte e mai puțin prost. Proștii, în imensa majoritate a cazurilor, preiau lucruri spuse de alții. Or, aici e o loterie, e mult hazard: poți prelua spusele unui alt prost, pe ale unui ticălos, dar la fel de bine le poți prelua și pe cele ale unui om deștept – nu prea ai cum să știi cum s-au combinat și potrivit influențele asupra preluatorului.

Prost sau prost comunicator?
Știți să faceți o distincție clară între un prost și un prost comunicator? Dacă nu – și șansele sunt foarte mari să nu faceți această diferență, mai ales dacă nu vă concentrați – atunci nu ar strica, pentru binele vostru, să faceți niște antrenamente periodice. Veți vedea diferențele destul de repede. E un exercițiu excelent și pentru copii, pentru educația lor, și ar fi bine să-l faceți împreuna cu ei, ori de câte ori aveți ocazia. Ascultați împreună discursuri ale oamenilor importanți, și apoi separați componentele legate de conținut (structură, claritate, concizie, esență, logică, limbaj adecvat contextului etc.) de cele legate de formă (limbaj non-verbal, imagine, ton, dicție, expresivitate, vocabular etc.). Apoi faceți același exerciți și în contexte de business și vedeți ce iese. Sunt situații în care te interesează și ești atent doar la una dintre aceste componente, alteori la amândouă. Marii manageri știu să facă bine, foarte rapid și eficient această schimbare a focusului, le-a intrat deja în reflex. Micii manageri și marea majoritate nu.

Nu am auzit de firma asta…
O informație de care ar fi bine să țineți seama: toți angajatorii, aproape fără excepție, selectează candidații care vin de la firme ale căror nume le cunosc, și îi dau deoparte pe cei de la firme despre care ei nu au auzit. Chiar dacă firma necunoscută lor e mai mare și cu standarde mai înalte decât cea cunoscută, și chiar dacă jobul de la firma necunoscută e mai solid și cu anvergură mai mare. În 30+ de ani de recrutare am văzut mii de angajatori cu CV-uri în mână, și reacțiile lor au fost invariabil aceleași – mai ales dacă erau străini: nu au auzit de firma respectivă, îl pun în lista de rezerve, în cel mai bun caz…

Numele angajatorului
De multe ori, recrutorii nu pot spune numele angajatorului din prima (în anunț, sau chiar la primul interviu), din diverse motive evidente. Dar să nu spui numele angajatorului la al doilea interviu, nu mi se pare acceptabil. De aceea eu le recomand candidaților să nu se ducă la al doilea interviu până nu li se spune numele angajatorului.

Managerul și detaliile
Dat fiind felul meu de a analiza și evalua managerii pentru pozițiile de top management, care-i enervează pe foarte mulți, primesc mii de comentarii, de genul celui din poză, în care mi se atrage atenția că managerii de top „nu au treabă cu detaliile”, că nu e rolul lor să se ocupe de ele, că „dacă ești sus trebuie să vezi lucrurile în ansamblu, nu să numeri boabe”. Pe toate tonurile posibile – de la sfaturi și recomandări utilitare, ca să învăț ceva ce nu știu și să-mi îmbunătățesc performanța în recrutare, la aluzii ironice sau chiar blesteme fără cuvinte interzise, autoblocante, pe LinkedIn sau Facebook. Uneori le răspund că dacă nu ai o capacitate de atenție și de analiză a detaliilor muuuult peste medie, nu ai ce căuta pe un post de top management. Cel puțin nu via GB. Dar când și cum îți folosești această atenție la detalii, ca manager de top, de câte ori pe zi și în ce situații, E CU TOTUL ALT SUBIECT…

Serenitate 
Românilor le este frică să fie ordonați, să lucreze organizat și atent planificat, de frica ironiilor celor din jur. Mulți dintre acești ironizatori ajung și la mine, și cu mare obidă îmi povestesc cum sunt chemați la ședințe, puși să facă rapoarte, să completeze formulare și exceluri, în loc să fie lăsați să creeze în serenitate. Eu stau și-i ascult atent, și nu zic nimic. Înainte le mai ziceam…

Deciziile de tip alb / negru
A face pe deșteptul că tu vezi nuanțe pe care mulți alții nu le văd – și de multe ori nici măcar nu e adevărat că le vezi, ci le inventezi, pur și simplu – e pretextul perfect ca să tot amâni o decizie, sau să nu o iei deloc, spunând că încă mai ai de analizat. Și vezi că nu toate deciziile au nevoie de toate nuanțele ca să fie luate. Să știi când o decizie poate să fie luată după sistemul alb/ negru și când nu, e mult mai important și mai eficient decât să fii capabil să decelezi o mie de tonuri de gri, dar care nu folosesc la nimic în contextul dat.

Nu aruncați banii pe fereastră!
Investiția în încercarea sau speranța că vei putea schimba felul de a fi și de a face lucrurile al unui angajat este, probabil, cea mai proastă investiție pe care o poate face un angajator. În primul rând, în cele mai multe cazuri, cel în cauză nu vrea să facă altfel, așa că problema e lămurită. Apoi, sunt mulți cei care vor să se schimbe, dar nu pot, oricât s-ar strădui, cu toată bunăvoința. Mai sunt câțiva care schimbă câte ceva, cu mari eforturi, dar apoi obosesc să mai continue. Ce mai rămâne, așadar? Așa că marea, imensa majoritate a investițiilor în traininguri, coachinguri, cursuri de toate felurile, dar care nu sunt pur tehnice, legate de acumularea de cunoștințe, ci vor să „îmbunătățească” trăsături personale, atitudini, comportamente, sunt bani aruncați cu aplomb pe fereastră de către angajator, după observațiile și analizele mele.

Noua realitate
Setați-vă comunicarea și interacțiunile cu ceilalți – oricare ar fi ei – întotdeauna, ab initio, pentru scenariul în care aceștia sunt FOARTE ocupați și grăbiți, dacă nu aveți un semnal foarte clar sau convingerea că puteți face altfel. Toți oamenii pe care-i văd în jur, de la cei mai importanți și până la cei mai mărunți pe scara socială, sunt foarte grăbiți, debordați de lucruri de făcut, de întârzieri, de griji, de stres, de nervi. E normal să fie astfel, și nu va mai fi niciodată altfel, decât dacă Biden va opri definitiv Internetul. Așadar, să nu vă mai mirați și să vă faceți sânge rău când ceilalți nu vă răspund, nu își fac timp să vă întâlniți, nu stau cât ați vrea să stați, nu fac lucrurile pe care ați vrea să le facă. La job, la restaurant, pe stradă, la magazin, cu vecinii de bloc, acasă, chiar… Nu se mai poate ca înainte, și nu se va mai putea face vreodată. Ceea ce înainte era nepoliticos, mitocănesc sau chiar inimaginabil, e acum noua realitate. Și va trebui să o luați așa cum este, dacă nu vreți să vă certați cu toată lumea sau să ajungeți la nebuni mai repede decât vă este scris în codul genetic…

E suficient să nu fie indolent
În cele mai multe cazuri, e suficient ca un om să nu fie indolent ca să fie sau să ajungă repede un angajat bun. Luați doar oameni care sunt responsabili, care nu sunt superficiali, care sunt tot timpul atenți la detalii, care au reflexul disciplinei și al lucrului bine făcut – indiferent de experiență. Experiența anterioară e irelevantă de cele mai multe ori – inclusiv la poziții de management de mijloc sau chiar mai sus, câteodată.

Gândire strategică
Gândire strategică la nenumărați manageri cu greutate care-și caută activ job: găsește manageru un job foarte atractiv, ocazia perfectă, aproape nesperată. Aplică, e chemat la interviu, merge totul foarte bine, angajatorul îi dă de înțeles că e foarte mulțumit de profilul lui, intră în detalii de toate felurile, legate de job, de paketul salarial, de viitorul lui în companie etc. La al doilea interviu la fel, la al treilea, cu decidentul final. Semnarea contractului și începerea noului job sunt e o kestiune de zile, de ore, de minute, de secunde… Au trecut trei luni de la primul contact cu ei, dar a meritat! Compania e cea mai tare, şeful e o bomboană de om, fata de la HR e super sexyyyyyyy… Candidatul nu mai are de ce să aplice la alte joburi, acesta e ca și luat, și mai e și perfect, pe deasupra. E kemat la alte interviuri, la alte firme, dar nu se mai duce, le spune că și-a găsit deja job.

Numele fișierului
Nume de CV (numele fișierului, adică) trimis pentru un post de top management: 98dea49kzzc51c49649d3c3006c7c2xcd737f9dabed94.pdf
Din rațiuni de GDPR, am skimbat o literă și o cifră din numele fișierului, ca să nu puteți afla identitatea posesorului.

Învățați să vorbiți…
Învățați să vorbiți, faceți training intensiv cu cineva specializat, dacă nu vreți să vă ruinați șansele avansării în cariere mari de senior management. În această zonă sunt incomparabil mai puține joburi pentru care imaginea să nu conteze, sau sa nu conteze prea mult. Sunt mulți oameni pe care nu-i poți recomanda nicăieri, ca recrutor, sau pe care îi evită aproape toți angajatorii exclusiv din cauza felului în care vorbesc. Evident, un vorbit foarte bun îți poate și crește șansele, adică să te facă să pari mai bun decât ești în realitate doar pentru că vorbești mult mai bine decât alții. Așa, pe ghicite, cred că aceștia sunt cam 5%. Cei cu o comunicare catastrofală, pe care-i elimini instantaneu din orice proces de recrutare (și uneori chiar mai departe de asta, și ca furnizori, clienți etc.) ar fi tot cam 5%. Iar cei care pierd șanse din cauza comunicării proaste sau deficitare cred ca sunt peste 50%.

Semnați-vă, oameni buni!
Oameni buni! Semnați-vă când trimiteți mesaje: SMS, WA și chiar și e-mailuri. Să presupui că destinatarul are stocat în telefon și în calculator numele tău, și el să nu-l aibă, de fapt, ridică un semn de întrebare asupra felului în care faci lucrurile și a reflexelor tale manageriale. Ca să nu mai spun și că riști să nu primești răspuns deloc, și nu vei ști de ce.

Bunătatea
Vedeți că bunătatea mai trebuie și semnalată și vândută, de multe ori nu e suficient doar să existe! Cei care sunt buni în jobul pe care-l fac, serioși și conștiincioși, cred că superiorii știu cu precizie asta, și că vor avea o reacție în consecință. Or, nu e întotdeauna așa, șefii nu știu întotdeauna cât de bun sunteți, și nu neapărat din rea voință. Prin urmare, trebuie să vă asigurați că știți cum să semnalați și să transmiteți asta, și să vă asigurați că bunătatea ajunge sigur la urekile șefilor și că e receptată integral și nedistorsionat.

Atenție de la mutatul la mai bine! 
Atenție de la mutatul la mai bine, de la o firmă la alta! Bineînțeles că nu scrie nimeni despre eșecuri pe Internet. Acolo se scrie numai despre lucrurile minunate, așa că e ușor să ajungi să crezi că toate mutările sunt bune. Numai că de la mine se văd și lucrurile urâte, nu doar cele frumoase. Le găsesc și în CV-uri (se vede ușor plecatul de la mai bine la mai prost), dar și în întâlniri. Nu cred că vă imaginați cât de mulți sunt cei care nu numai că au nimerit la ceva mai prost decât înainte, ci și câți nu și-au mai revenit niciodată după o mutare hazardată, nebine gândită, la nervi sau la orgoliu, la managementul românesc e prost și câte mai deduce angajatul român citind aiureli pe Internet. Și care mutare au fost începutul sfârșitului prematur pentru ei.

Afiseaza

Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close