Cum am descoperit eu în tinerețe ambele fețe ale multinaționalelor. Și cât m-a costat. Am scris de o mie de ori cât de mult datorați firmelor străine, și multinaționalelor, îndeosebi, fără de care cu greu vă puteți imagina cum v-ar fi fost viața acum, fiindcă puțini sunteți atât de inteligenți. Dar să povestesc cum am aflat eu și prețul care trebuie plătit pentru asta.
Chiar pe la începuturi, am făcut împreună cu Monica o asociație în care erau aproape toate multinaționalele, care abia începeau să intre la vremea aceea, vreo 25. Am făcut noi un fel de mare eveniment de lansare, despre care vestea s-a dus repede, fiindcă cine mai făcea așa ceva atunci? Și am scris „un fel de”, fiindcă invitații au plătit ca să fie invitați și să participe.
Încă nu ne ieșiseră actele de înființare, așa că trebuia să găsim o soluție ca să gestionăm banii, încasările și costurile. O ziaristă care tot mișuna prin jurul nostru s-a oferit să facă ea toate încasările de bani, printr-un ONG pe care-l avea. A strâns banii, a fost evenimentul, și când să ne dea banii ca să plătim ce era de plătit, a zis că nu ni-i dă. Cum așa, de ce? Nu vi-i dau, și gata! Sunt banii mei, oamenii au plătit în ONG-ul meu, cu ce drept îmi cereți să vi-i dau?
I-am adunat pe toți din asociație să stabilim ce facem. Să o dăm în judecată, să ne recuperăm banii, în primul rând – erau vreo 15,000 de dolari, mulți, mulți bani pentru vremurile acelea. Dar și dacă ar fi fost 15 dolari, nu 15 mii, eram convins că vom merge să ne judecăm cu ea, pentru că era vorba despre principiile acelea cu care ei defilau peste tot. Însă, surpriză! Niciunul din asociație, dar absolut niciunul nu a vrut să facem ceva ca să ne recuperăm banii, să o pedepsim pe hoață sau măcar să ne distanțăm de ea! Și ce facem, pierdem toți banii? Da, din păcate, îi pierdem, asta e. Nu putem risca să se vorbească în public despre asta, ne-ar afecta reputația firmelor, bla, bla.
Dar nici bine nu a trecut stupefacția, că am mai avut o surpriză de proporții! Credeți că vreunul dintre ei și-a schimbat atitudinea și comportamentul față de hoață, după faza asta, așa cum eram eu absolut convins? Nici vorbă, au rămas în continuare în cele mai bune relații, cei mai buni prieteni, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Mă rog, viața a mers înainte și după asta. Am pus de la mine 5,000 de dolari ca să plătim datoriile, urmând să-i recuperez când va fi să fie. Și a fost. Am strâns cotizații, ceva sponsorizări, am planificat alte activități, am făcut alegeri, un comitet director, tot ce trebuie.
Când s-au adunat destui bani, am zis să-mi recuperez și eu cei 5,000 de dolari. La care, președinta îmi cere să-i dau hârtia prin care dovedesc eu că am dat acești bani la asociație! Anca, glumești, desigur! Erai acolo, împreună cu ceilalți, când am vorbit cu toții că pun eu banii și-i recuperez când vom avea. Și știi că nu am făcut nicio hârtie. Da, dar dacă nu avem o hârtie, nu avem ce face, sorry! I-am întrebat personal pe fiecare dintre ceilalți patru din board care e poziția lor și ce decizie au de gând să ia. Da, George, ai dreptate, desigur, dar dacă nu ai hârtie nu putem face nimic, trebuie să respectăm regulile, bla, bla. Niciunul nu a zis altceva.
Da, a fost cel mai scump curs de ceva pe care l-am plătit eu vreodată. Dar a meritat sacrificiul, învățătura de acum 30 de ani mi-a folosit toată viața…
