Să-i învețe cineva pe managerii ăștia – mai ales pe cei de pe posturile de top – cum se face o prezentare verbală! Fiindcă, atunci când sunt la o recrutare, habar nu au să vorbească cursiv și precis despre un proiect, despre o idee, despre ei, să se prezinte singuri! În vorbitul de zi cu zi asta nu se observă atât de bine, că nu e unul acolo care să se uite simultan și la ce spui, și cum spui, și cum ți-ai organizat ideile și prezentarea și alte zece lucruri deodată. Dar ei nu se prind. În vorbirea de zi cu zi e mai tot timpul un dialog. Dar e mult, mult mai ușor să răspunzi la întrebări decât să vorbești tu singur.
De aceea unul dintre cele mai eficiente instrumente de evaluare în recrutare este să-l rogi pe candidat să vorbească 10-15 minute neîntrerupt, fără să-i pui vreo întrebare sau să-l oprești în vreun fel. În 9 din 10 cazuri iese prost, foarte prost sau catastrofal. Unii se opresc după 3 minute, că nu știu ce să mai zică, nu pot vorbi 5 minute, 7 minute sau 10 minute fără pauză. Intră în panică, îi vezi cum caută o scăpare. Nu pot face asta nici măcar atunci când vorbesc despre ei, despre cariera și profilul lor, când se presupune că ar avea destule, cât să nu rămână în pană de informații și de cuvinte. Dar nu, nu știu să facă asta.
Dacă pui 10 manageri să se prezinte singuri timp de 10 minute (timp absolut suficient ca să înțelegi cam tot ce e important din profilul lui managerial), tu rămânând mut și nemișcat, fără să clipești sau să ți se citească nici cel mai mic gest pe față, de la 9 nu înțelegi mai nimic. Sau trebuie să-i pui să o ia de câteva ori de la capăt, sau să-ți completezi singur informațiile cu răspunsurile lui la vreo 10-20 de întrebări. Cum or fi ajuns ăștia unde au ajuns? Oricum, aceia mai sunt cum mai sunt. Dar să-i vezi pe ăia mai mici, de pe posturile mai mărunte! Mori de râs dacă le dai „testul” ăsta…
