Cum se calculează salariile de la stat

Toți politicienii de după încoace caută piatra filosofală a „plății echitabile a angajaților la stat, fiecăruia după merit, după importanța muncii, rezultate, performanțe, aia, ailaltă”. Cei mai mulți mimează că o caută, desigur, unii mai idealiști tot întreabă în stânga și în dreapta de ea, iar vreo câțiva chiar sunt convinși că au găsit-o și o prezintă în diverse emisiuni cu liste, grafice și tabele.

Ca în orice mare organizație, trebuie să stabilești mai întâi nivelurile salariilor și ierarhizarea, adică cine ia mai mult decât cine, și de ce. Dacă în ceea ce privește nivelurile de referință e mai simplu, politicienii se uită la cifrele de pe piață și adaugă 40%, cu clasificarea posturilor, evaluarea și ierarhizarea lor în vederea stabilirii „grilelor de salarii” nu e atât de simplu ca la companiile private.

Că vă place sau nu, clasificarea și ierarhizarea meseriilor și a posturilor de la stat sunt DECISE de politicienii momentului, nu pot reieși din niște calcule, oricât de complexe și de sofisticate ar fi aceste calcule, nu au cum. Știu că mulți au convingerea că s-ar putea face astfel de calcule obiective „dacă s-ar vrea”, dar aceia mai au de învățat încă mult management de resurse umane, și management, în general, până să afle că pur și simplu nu e posibil.

Da, oricât de tare v-ar tenta să vă băgați și să le arătați cum trebuie rezolvată problema, totuși politicienii trebuie lăsați să decidă cine e mai important decât cine, cine ia leafă mai mare și cine mai mică. Și să explice clar, deschis, bărbătește de ce: În această legislatură pompierii sunt mai importanți decât doctorii, iar doctorii sunt mai importanți decât poștașii, deci ăla ia atât și celălalt atât. Noi la partid am decis ca majurul să ia atât, căpitanul atât și maiorul atât, pentru că.

Sigur, o explicație subiectivă, legată de obiectivele de guvernare ale momentului, de filosofia politică și de vederile decidentului, treaba lui. Nu se poate mai mult decât atât, să fim realiști. Cui nu-i place „formula” lor de calcul, să nu-i mai voteze la următoarele alegeri.

Convingerea celor de pe margine că piatra filosofală va fă găsită în următoarele săptămâni sau luni, cu puțin efort suplimentar și voință politică, e legată de obsesia lor ipocrită pentru performanță și de legarea salariilor de aceste „rezultate” prin niște formule. Or, nici unul din o mie, nici măcar unul din zece mii dintre cei care vor să fie dreptate în țară și plată doar după rezultate, nu ar fi în stare să găsească o astfel de formulă de calcul, cât de cât argumentabilă și credibilă. Nici măcar pentru domeniile mai simple și mai cuantificabile, darămite pentru ceva ce nu va putea să fie măsurat în veci.

În marea majoritatea a cazurilor e foarte imposibil (sic) de decelat cât din rezultat e contribuția unuia, cât a celor din jur, a firmei, a pieței, a norocului. Formulele rudimentare care se vehiculează sunt un fel de „mai bine decât nimic”, iar cele mai multe inventate doar cu scopul de a da o aparență de obiectivitate acolo unde nu există, ca să favorizeze pe unul și pe altul.

Cum ar funcționa aceste „criterii de performanță” la stat, la profesori, de pildă, că tot cer ei măriri de lefuri de-a valma, iar alții țipă ca din gură de șarpe că nu, că să fie plătiți după rezultate? Ce performanțe să-i măsori profesorului de la liceul din centru, cel cu copii bogați și frumoși, copii studioși care vin zilnic cu hainele călcate, cu urechile și unghiile mereu curate, care au pian acasă, care merg săptămânal la operă cu părinții și care știu franceza și germana de la guvernante? Dar cum ar ieși la „evaluare” profesorul de la liceul de departe, la care, după ce se termină linia metroului, mai mergi vreun sfert de ceas pe jos ca să ajungi? Da, acela cu copii săraci și urâți. Și cine ar trebui să ia mai mulți bani la sfârșitul lunii, calculele ce arată?

Acestea sunt, totuși, probleme mărunte de rezolvat, minuscule, nanometrice față de cele cu adevărat grele, cele cu economia, cu tehnologia, cu mințile oamenilor… Iar pe Ciolacu, Ciucă, Kelemen, pe liderii de sindicat noi i-am ales să le rezolve. Să le urăm succes! (George Butunoiu – mai 2023, de greva profesorilor)