Era tânărul cu potențial de care vorbea toată lumea atunci, la începuturi, pe o piață a multinaționalelor încă mică. Era înalt, chipeș, cu carte. Cu noroc, a intrat încă de la început, direct din școală, unde mulți se dădeau de ceasul morții să intre, dar nu reușeau. A crescut frumos.
Și da, într-o zi a venit momentul despre care toată lumea știa că va să vină. Când a apărut recrutarea aceea, nu se îndoia nimeni că el va fi alesul, dacă va voi să candideze. Și a vrut.
Recrutarea s-a derulat repede, au avut câteva interviuri mai mult de formă cu ceilalți candidați, si i-au făcut oferta. A cerut mult, dar s-au înțeles. Apoi a cerut să discute în detaliu celelalte beneficii și condiții. Pe câteva le-au acceptat repede, dar la altele au început să se lungească discuțiile. Și s-au tot lungit, pentru că mereu era ceva de adăugat și de lămurit.
Îi vedeam tot mai nervoși pe cei de la multinațională, mă întrebau din ce în ce mai des dacă asta se discută în România la o recrutare de top management. Le-am zis că nu, dar că viitorul lor angajat e un om riguros și că nu vrea să lase nimic la întâmplare.
Le-au adunat pe toate până la urmă și le-au pus în contract, și au stabilit să îl semneze a doua zi. Chiar când să semneze, potențialul i-a rugat să mai adauge ceva în contract, că uitase. Era un abonament la ceva, cred, de 15$ pe lună. Atunci angajatorul a zis nu, și apoi stop! Gata, nu mai semnăm nimic!
Și asta a fost tot, a trebuit să reluăm recrutarea. Mi-a zis ceva atunci, ce o să È›in minte toată viaÈ›a: George, È™i dacă-mi cerea jumătate de dolar, È™i tot nu aÈ™ fi spus! Adevărul e că abia aÈ™teptam să spună ceva ca să am un motiv să anulez totul. Nici nu-È›i dai seama ce uÈ™urare simt acuma…
Nu a știut nimeni pe piață de ce nu s-a mai semnat contractul. Zvonurile erau că ceruse prea mult și că multinaționala nu și-a putut permite. Ceea ce nu era chiar neadevărat, într-adevăr.
Potențialul a plecat și de la firma la care era, deși nu i-au cerut asta. Dar nici nu au insistat să rămână. După vreun an, nu mai vorbea nimeni despre el în București, și nici nu știau să-ți spună ce face, dacă-i întrebai. Îmi mai scria mie, din când în când, dacă auzea despre vreo recrutare. Dar nu a mai avut norocul să ajungă pe vreo listă.
Apoi s-a făcut antreprenor, ani de zile s-a chinuit să vândă niÈ™te servicii ciudate, care-i făceau pe mulÈ›i să ridice din sprâncene. Zilele trecute mi s-a părut că-l văd în televizor la o adunare a celor de la AUR. Dar nu sunt chiar sigur că el era, că au trecut mai bine de douăzeci de ani de atunci, È™i ne schimbăm, oricât de chipeÈ™i am fi fost noi atunci, când aveam potenÈ›ial…
Comentarii (3)
Rateul din viața de business, sau din jobul curent este deseori corectat cu întrarea in politică.
Bineînțeles că și acolo de cele mai multe ori apare tot un rateu.
A ales bine multinaționala. Am avut contact cu asemenea personaje în Bucuresti, în domeniul bancar. Tineri cu potențial, dar cu caracter infect dacă ajungeai sa ii cunoști mai bine. Un personaj din asta a ajuns chiar mare șef la o banca străină și sau chinuit aia sa scape de personaj vreo 2 ani după.
Nu inteleg caracterul infect, de la ce? Fiindca a zabovit in a cere beneficii??