E mai dificil de răspuns decât pare la prima vedere, și riscurile să faci o gafă și să ieși cu imaginea șifonată dintr-o astfel de situație, sau cu stima de sine învinețită semnificativ, mai mari decât credeți.
Am făcut un mic sondaj pe Internet pe această temă, am întrebat oamenii cum ar prefera să li se adreseze un necunoscut la primul contact, presupunând că au reușit să-l plaseze pe interlocutor într-un statut social și profesional apropiat de cel în care sunt eu: mai informal, cu „tu”, ca americanii, sau mai formal, cu „dumneavoastră”, după franțuzeștile obiceiuri.
Din o mie de răspunsuri, cam 40% ar prefera abordarea formală (tu) și 60% pe cea informală (dumneavoastră) – ceea ce era previzibil. Au fost și multe comentarii cu detalierea și explicarea răspunsurilor, cu exemple și recomandări, de felul: „la început spunem dumneavoastră, că așa e politicos, apoi trecem la o interacțiune mai informală”, sau „îi cer permisiunea interlocutorului să-i spun pe nume” etc.
Recrutorii sunt foarte atenți la prima formulă de adresare din partea candidatului și la felul în care se poziționează acesta în primele 10 secunde, fiindcă adesea pot fi trase concluzii destul de relevante de aici.
Dinspre partea candidatului, raționamentul e următorul: dacă știi dinainte suficiente lucruri despre cel cu care urmează să te întâlnești, îți stabilești dinainte cum te poziționezi. Dacă nu, ai câteva secunde ca să o faci la fața locului. Pentru cei siguri pe ei și obișnuiți ai mediilor manageriale, secundele acestea sunt de ajuns. Și nu cad în capcana de a se alinia automat la poziționarea „impusă” de recrutor sau de angajator, ca să-i răspundă cu tu dacă el i se adresează astfel, și invers, dumneavoastră la dumneavoastră.
Regula clară, fără echivoc, este să îți asumi poziționarea și să nu o mai schimbi după aceea, chiar dacă ai la un moment dat senzația că nu a fost, poate, cea mai bună decizie. Dacă ai început cu dumneavoastră, rămâi la ea până când interlocutorul îți cere sau îți sugerează că ar fi bine să treceți la o poziționare mai informală. Într-adevăr, puține lucruri sunt mai penibile și mai generatoare de gafe și de situații jenante decât întrebarea „Pot să vă tutuiesc?”, sau, și mai riscanta „Pot să te tutuiesc?”. Cu foarte puține excepții, cel căruia îi pui această întrebare cu totul neinspirată se va simți obligat să spună ca da, poți, chiar dacă îl deranjează această familiaritate, din cine știe ce motive. Iar dacă spune că nu, nu mă puteți tutui, vă imaginați cum se simte întrebătorul…
Altă capcană în care cad unii cu multă ușurință este să înceapă amândoi cu dumneavoastră, și după un timp, când celălalt trece la tu din mers, fără vreo notificare, să faci și tu imediat același lucru. Sfatul meu este să nu faceți asta, să continuați să-i vorbiți cu dumneavoastră, dacă așa ați început, chiar dacă el a schimbat tonul între timp. Așteptați să vă spună el să o faceți. Dacă nu o face, e foarte posibil să fi fost o aparent inofensivă piedică pe care v-a pus-o perfidul recrutor, dar cu consecințe imprevizibile…
Comentarii (7)
Uzantele cer ca cel mai in virsta si/sau (implicit) cu o pozitie mai inalta sa sugereze daca este de acord sa se tutuiasca.
Am putut remarca ca inclusiv in companiile franceze exista aceasta tendinta de a se tutui dupa primele contacte, schimburi de mail sau si mai sigur dupa demararea colaborarii. Mai exista si trendul de a asocia formula de adresare “domnul” cu prenumele ca un compromis intre formalism si familiar.
Nu deranmjeaza atit timp cit respectul intre interlocutori este pastrat.
Sau, mai simplu, se evita total raspunsurile adresate la persoana a 2-a singular
George, ce ne faci?! in al doilea paragraf definesti formal/informal, iar in al treilea paragraf schimbi definitia?!?
Intrebare ,am 40 de ani ,sunt o persoana de sex feminin deobicei vorbesc cu dvs la interviuri,dar trec f usor la tu daca si interlocutorul o face,dar daca acesta este un director mai in varsta nu pot,cum ar trebui procedat,cu tot respectul ….
Trecerea de la dumneavoastra la tu nu are legatura cu faptul ca si interlocutorul o face, fie de la inceput, fie pe parcurs. Daca ai inceput cu dumneavoastra, ramai la el pana cand cel cu care vorbesti iti cere sa treci la alta formulare.
A te adresa unui străin cu ,,tu” înseamnă îndrăzneală (obrăznicie aproape ca sens contextual) , iar de la îndrăzneală vin și celelalte încălcări de reguli ale bunului-simț. Am cunoscut oameni care imediat m-au tutuit, în ciuda faptului că am menținut distanță prin ,,dumneavoastră”, fapt care a confirmat ce v-am spus mai sus: urmăreau altceva și chiar erau obraznici. Să reținem că fără ierarhie este haos. Să nu mai luăm de bun tot ce e ,,americănesc”. Unii chiar confundă acest ,,tu” cu altceva și apoi ți se urcă în cap. Să mai lămurim ceva: ,,informal” înseamnă ,,context familiar, între prieteni, rude sau persoane apropiate”, în timp ce ,,formal” înseamnă ,,context public sau oficial, între persoane care adoptă o anumită normă de politețe reciprocă”.
Corect