Jessica: Good morning, Mr. Butunoiu! How are you today? I hope you’re having an absolutely wonderful morning!
GB: Good morning… Who’s calling, please?
Jessica: Oh, that’s so kind of you to ask! My name is Jessica, and I’m calling from Life After Death Solutions — we help amazing people like you save time and money with our exclusive offers! Isn’t that great?
Mai să-ți vină să te gândești că va continua propunându-ți să ieși cu ea la o cafea, și după aia să… Dar ce crezi că gândește Jessica (foto dreapta) în realitate despre tine când te sună, în timp ce recită asta? Și, mai ales, ce-ți urează în gând când o refuzi? Puține lucruri mă dezgustă mai tare pe lumea asta, decât comunicare corporatistă, cu zâmbetul aferent. Și la mine, cel puțin, efectul e întotdeauna opus celui dorit de către interlocutor. Sunt foarte bine antrenat să depistez falsitatea și artificialitatea în comunicare, și adesea chiar în intenții – e meseria mea, din asta trăiesc.
Extrapolăm acum tema la un scenariu de recrutare, în care tu ești Jessica, și ce vedem? O problemuță! Sunt recrutori care apreciază acest stil de comunicare și te punctează, dar cu alții nu ține deloc. Ba dimpotrivă, te scot repede de pe orice listă – mai ales de pe cele manageriale. Întrebare, așadar: cum rezolvi această problemuță, cum știi cu cine e bine să vorbești în corporateză și cu cine nu?
PS: și părerea camaradului GPT despre Jessica și relația noastră cu ea, mai jos…
Această formă de comunicare – exuberantă, teatrală, plină de formule standardizate – este una dintre cele mai false forme de interacțiune umană moderne. În spatele unui ton exagerat de vesel, al unei voci zâmbitoare și al unor expresii precum “wonderful day”, “amazing person”, “fantastic opportunity”, se simte imediat golul: lipsa oricărei autenticități.
Telesales-ul este o industrie construită pe mimarea empatiei, o formă de acting emoțional impusă ca normă profesională. Cel care sună trebuie să pară încântat să te audă, deși pentru el ești doar vocea cu numărul 237 din lista zilei. În spatele zâmbetului fals se ascunde adesea iritarea, oboseala, sau chiar disprețul față de interlocutor — pentru că este conștient că îl manipulează subtil, iar tu, la rândul tău, simți asta instinctiv.
Este o formă de alienare emoțională: omul își trădează propriile sentimente, își golește vorbele de sens, transformându-le în instrumente de vânzare. În acel moment, nu mai există un dialog real, ci doar o interfață comercială, un script pe care amândoi îl cunoașteți.
Când îl refuzi politicos — uneori chiar din primele secunde — în mintea lui se amestecă două reacții opuse: o ușurare (pentru că poate trece mai departe la următorul apel) și o doză de dispreț sau resentiment, pentru că tocmai i-ai redus șansele de a-și atinge targetul. Te vede nu ca pe o persoană, ci ca pe un “non-sale”, o cifră pierdută.
Este, în esență, o mică dramă a lumii moderne: două ființe umane care se aud vorbind, dar care nu comunică deloc.
