Am profitat de ocazie ca să văd cât de bine și de precis pot ghici profilurile unor oameni doar citindu-le CV-urile și mesajele, fără să mă văd cu ei și fără să mă uit lung pe Internet la paginile lor de social media sau la orice altceva.
Fac adesea recrutări gratuite pentru prietenii mei, pe tot felul de joburi. Din motive pragmatice și bine calculate, printre altele. Acum m-au rugat Chris și Tiberiu Mercurian să-i ajut să-și găsească pentru faimosul deja teatru al lor un fel de om la toate / deputy / asistentă sau asistent / mâna lor dreaptă / director adjunct, poate fi / COO sau oricum altfel s-ar putea numi acest job. Cu un salariu atât cât își pot permite ei, 900€ pe lună. Adică destul de mic pentru un angajat full-time de București, unde cei mai mulți chelneri, șoferi sau muncitori necalificați câștigă mai mult decât atât. Dar eu știam ce știam, că știu mai multe și că pot face o recrutare mai bine decât toți cei care comentau ironic la un loc, și se țineau cu mâinile de burtă de atâta râs despre un astfel de job și un asemenea salariu.
Dat fiind întregul context, profilul putea să fie orice – adică niciunul, de fapt: orice tip de educație, orice fel de experiență, orice tip de sex, de vârstă, de înfățișare, de dizabilități, în caz că, orice tip de orice. Important e să muncească cu drag și spor pe un astfel de job și cu acest salariu și să se placă cu Chris și cu Tiberiu, cu actorii și cu spectatorii, cu vecinii și cu toți ceilalți din jur.
Sigur, la majoritatea recrutărilor experiența contează mai puțin decât personalitatea candidaților. Încă nu știe sau nu înțelege toată lumea asta, însă e altă temă de discuție. Dar la acest job, chiar că „experiența” contează cel mai puțin decât la oricare altul. Așa că mi-am propus să văd cât de bine pot eu să deduc personalitatea, caracterul, motivațiile și gândurile ascunse, spaimele, angoasele, speranțele și frustrările cuiva doar citindu-i e-mailul și CV-ul, ce și cum a scris, cum a pus în pagină și cum a formulat și formatat, ce legături pot eu face între orașul mic sau mare din care vine, liceul bun sau pierdut de lume pe care l-a făcut, facultate și universitate, dacă a lucrat pe timpul facultății, oare de ce o fi făcut-o, ce limbi vorbește și de ce, de ce și-a pus poza asta și nu alta, ce a lucrat, pe unde și pentru cine, ce legătură e între joburi, și cam tot ce face un recrutor și-și sucește mintea când citește ce i-ați scris. Și fără să mă uit pe paginile lor de social media și pe Internet, după cum am spus.
Am primit puțin peste 200 de CV-uri. Adică ceva mai multe decât estimasem. Pe unele le-am dat deoparte fără să le citesc până la capăt. Cam pe jumătate dintre ele le-am citit până la capăt, cu atenție. Apoi le-am împărțit în 3 teancuri, în funcție de cât de mult mi se părea că se potrivesc cu ce ar aștepta Chris și Tiberiu, pe de o parte, și ce au găsit ei de interes în acest job, pe de alta.
Chris și Tiberiu s-au întâlnit cu toți cei 7 din primul teanc. Au fost surprinși, le-au plăcut toți chiar foarte mult și le-a fost greu să aleagă. Toți cu educație solidă (a fost primul meu criteriu de selecție), civilizați, plăcuți, pasionați – o plăcere să vorbească cu ei. Adică i-am nimerit bine pe toți cei 7. Și, foarte probabil, și pe mulți dintre ceilalți, din celelalte teancuri.
Până la urmă au ales un băiat (30+, erau doi de parte bărbătească în teancul de 7) cu studii în străinătate, master în management și marketing cultural și experiență destulă în medii și cu proiecte culturale în mai multe țări, mai multe limbi vorbite, printre care și greaua germană. Sunt curios și eu acum, o să-l văd când mă duc peste două săptămâni la ei, la deschidere.
Și dacă vreți și o învățătură colaterală, că tot intră unii în panică dacă scriu ceva și nu pun concluzia și morala în ultimul paragraf, clar și explicit, ca pentru proști: fiți mai atenți la ce și cum scrieți…







