În România, dacă ești candidat la recrutare, ai în față multiple bariere pe care cei din țările occidentale nu le au. Una dintre ele este că angajatorul se așteaptă, ab initio, să nu cunoști codurile nescrise ale marelui business (și în special cele „secrete”), sau să nu vrei să le aplici; alta – și cea mai importantă dintre toate – este că ambele părți, și candidatul și angajatorul, pornesc de la un nivel de neîncredere unul în celălalt incredibil de mare.
Acuma, candidatul, dacă chiar vrea jobul, și nu altceva, are numeroase metode și instrumente la îndemână ca să ridice aceste bariere, măcar parțial, încă de la faza de aplicare, dar mai ales la cea de interviu, chiar înainte să deschidă gura. Sigur, poți să-l lași pe angajator să se convingă pe parcurs și să le ridice singur, dar cred că mult mai deștept ar fi să vii în întâmpinarea lui și să-i transmiți singur semnalele și semnele pe care le așteaptă și le caută. Mai ales că e foarte ușor și simplu. „Cealaltă parte” le receptează aproape instantaneu (adesea subconștient), și porniți discuția de pe o cu totul altă bază, mult mai solidă. Repet, dacă chiar vrei jobul, și nu să-i demonstrezi ceva anume angajatorului, să-i dai vreo lecție.
Faceți-vă o listă cu toate codurile și cu toate sursele de neîncredere. Și, dacă vă țin puterile, cu toate barierele. Pe hârtie, nu „mentală”, din lene sau din alte motive de natură intelectuală. Și apoi, la fiecare item din listă scrieți semnalele asociate. Veți avea surpriza să vedeți că sunt multe, simple și necostisitoare, în marea lor majoritate.
Iar dacă nu le-ați folosit, îi dați „celeilalte părți” ocazia să vă pună o întrebare capitală, directă și fără echivoc, extrem de eficientă în recrutare: „De ce nu ați făcut-o?” Nici nu știți cât de relevante sunt răspunsurile…
