E plin, plin Internetul cu articole și comentarii despre tineri – și nu doar când sunt la job – că sunt superficiali, nu se concentrează, nu au ambiții profesionale, nu poți avea încredere în ei, sunt capricioși și schimbători, leneși, nu respectă regulile și ierarhiile, nu au răbdare să învețe, nu suportă critica, se plictisesc repede, caută satisfacție imediată, nu sunt loiali companiei, nu au spirit de echipă, nu știu să comunice formal, și adesea nici informal, stau numai cu ochii în telefon, cât e ziulica de lungă, nu se implică emoțional în ceea ce fac, nu își asumă responsabilitatea greșelilor, nu respectă programul, vor totul de la început fără să ofere nimic în schimb, nu citesc, nu se documentează, nu înțeleg cultura organizațională, se consideră speciali fără să aibă rezultate, cred că pot învăța totul de pe Internet, se plâng mult, au nevoie constantă de validare, evită efortul și competiția, sunt fragili emoțional, nu tolerează stresul sau presiunea, abandonează ușor, nu au simțul datoriei și nu se gândesc pe termen lung…
Și totuși, nu-mi aduc aminte să fi văzut pe vreunul comentând furios că nu este așa, că să te reclame și să te dea în judecată, să te spurce, să te amenințe…
Dar scrie ceva despre cei de 50+! Nu de rău, dar îndeamnă-i să-și facă analizele, să se mențină în formă, să se îmbrace frumos, să citească și să învețe tot timpul – cum am făcut eu, de pildă. Și se să vezi? Mii de comentarii, un tsunami de ură, de înjurături, de amenințări cu judecata lumească și cu cea Divină, cu lături…
Și o întrebare practică acum: care sunt primele concluzii care vă trec prin minte când vedeți asta și faceți primele comparații, la ce vă gândiți? Și, mergând pe firul logicii, cum ați putea folosi aceste concluzii în viața de zi cu zi, la job, în recrutare? Întreb și eu…
