La noi nu cred că au apărut încă, nu am auzit despre astfel de cazuri, însă nu mai e mult până acolo. În Occident sunt destui care au ajuns să trăiască din despăgubiri de la procese de discriminare de către angajatori și de traume psihice, și câștigurile sunt semnificativ mai mari decât din niște eventuale salarii. Și avocați bine specializați în așa ceva, ba chiar și „regizori” care pregătesc decorurile și tehnica. Așadar, când veți vedea un candidat venind șchiopătând la interviu, sau o candidată cu o burtă imensă, de vă veți speria să nu nască acolo în birou, s-ar putea ca sub rochie să fie o pernă, iar sub pernă un microfon.
Stratagema este să vină cu un handicap evident sau cu o condiție fizică ostentativă ca să te provoace să întrebi sau să vorbești instinctiv despre ea, fără să-ți dai seama. Apoi avocații analizează discuțiile și decid dacă se poate trece la șantajarea infractorului – fie pe discriminare, fie pe traume psihice, după caz. Cei care se mulțumesc cu mai puțin, trimit o scrisoare angajatorului, fără să ceară nimic, dar în care descriu trauma suferită. Unii angajatori se prind din prima și îl despăgubesc pe candidat cu echivalentul a câteva salarii. Oricum, incomparabil mai puțin decât ar costa onorariile unor avocați de instanță. Alții, care nu se prind, sau care nu vor să cedeze, ajung în instanță și acolo vătămatul poate primi despăgubiri cât să trăiască fericit vreo câțiva ani buni, până îi trece trauma.
Primul caz de acest fel pe larg dezbătut la nivel național în Marea Britanie a fost acum mai bine de 20 de ani. Mi-l aduc bine aminte, am citit despre el chiar în acele zile, când a avut loc. Patronul unui mic atelier tipografic a pus un anunț că angajează un muncitor. Printre candidați a fost și o femeie însărcinată în luna a șaptea. După ce i-a trecut perplexitatea micului patron când a văzut-o, i-a spus că nu o poate angaja, evident, pentru că jobul era de muncă fizică brută, de încărcat, descărcat, cărat. A fost dat în judecată pentru discriminare și pentru traumă psihică, și a pierdut. A trebuit să plătească despăgubiri, și a închis businessul apoi, fiindcă era din acelea în care cei câțiva bani câștigați într-o săptămână erau cheltuiți în următoarea.
Acela e considerat „cazul zero” în UK. Ce a urmat, se știe. La noi abia începe. Va fi distractiv. Dar până la urmă toți angajatorii vor învăța să scape de candidații nedoriți spunându-le că sunt supracalificați. Și oricât de greu de crezut ar fi, aproape toți candidații înghit această minciunică și pleacă măcar mulțumiți. Și nu te dau în judecată. Nu e cunoscut vreun caz în care un angajator să fi fost dat în judecată de către un candidat pentru că l-a considerat supracalificat. Dar va veni și asta. Traumă psihică pentru că ești considerat prea bun… (George Butunoiu – mai 2023)
