Mecanismul scrisorilor de recomandare în recrutare a murit în Europa – GDPR i-a dat lovitura de grație. În România oricum nu a funcționat niciodată, așa că nu a observat nimeni. În 36 de ani, cu mii de recrutări, nu am văzut nici măcar o singură dată un angajator care să țină seama de vreo scrisoare de referință. Nici să le fi citit, măcar, nu am văzut pe vreunul.
Doar referințele culese de recrutor sau de angajatorul însuși au contat – și asta foarte mult, încă, chiar mai mult decât contează ele în alte țări. Din motive pe care le-am explicat de o sută de ori.
Le-ar fi citit angajatorii și recrutorii, și ar fi ținut seama de ele, dacă ar fi fost folosite în sistemul american, în care cel care dă referințele (foto dreapta) le trimite direct celui care le cere, confidențial, fără ca angajatul să știe ce scrie în ele. Dar așa, la ce bun să citești o hârtie în care știi dinainte ce scrie?
Însă acum, cu GDPR, tind să dispară până și referințele verbale, nu doar cele scrise. Sunt destule cazuri în Europa în care candidații i-au dat în judecată pe cei care au spus verbal ceva despre ei, nu doar în scris.
Și s-a rărit semnificativ chiar și numărul scrisorilor de recomandare pline de laude. Tot GDPR-ul le-a decimat și pe acestea. Sunt firme care au interzis managerilor și oricui altcuiva să dea scrisori de recomandare sau orice fel de referințe scrise despre vreun fost sau actual angajat, după raționamentul că nu știi niciodată cum poate interpreta cineva ce scrie acolo, și primești hârtia cu chemarea în judecată.
