Sunt printre recrutorii care nu disociază „viața personală” a candidaților de cea profesională, și care se ferește de candidați cu dublă personalitate sau dublu profil. Chiar dacă știu bine că pot exista și manageri buni și eficienți cu personalități „nestandard”, ciudate, duble, care reușesc să-și separe suficient de bine cele două „roluri” pe perioade lungi de timp. Și, uneori, să rămână secretul lor, neștiut de nimeni, chiar pe toată perioada întregii lor cariere profesionale.
Sigur, pentru un manager poate fi chiar o performanță de apreciat și o calitate să reușească o astfel de disociere fără să știe sau să bănuiască nimeni, calitate ce e cu siguranță folositoare în jobul de zi cu zi. Dar dacă nu reușește, sau se întâmplă ceva dincolo de controlul lui? Câți angajatori își asumă acest risc? Și, mai ales, pentru ce? Oricum, acestea sunt cazuri rarisime. Și ce pot face eu ca recrutor în această situație? Șansele să descoperi ceva relevant doar din interviuri și discuții sunt mici în cazul managerilor vechi, versați. Și atunci e nevoie de alte investigații, lungi și costisitoare.
Întrebare: merită aceste eforturi și costuri suplimentare? Când dau de un astfel de caz, îl întreb întotdeauna pe angajator, pentru că el plătește. Și el zice invariabil NU. De 30+ de ani de când recrutez, nu am avut nici măcar un singur client care să îmi ceară să merg mai departe cu un astfel de candidat. Și nu din cauza banilor, ci a incertitudinilor și riscurilor pe care le pot aduce „băgarea lui în casă”. Sunt clienții mei – angajatorii, adică – diferiți de cei ai altor recrutori? Foarte probabil că nu. E bine să știți asta, așadar, în caz că aveți două profiluri, unul „acasă” și altul ”la servici”.
Manager cu CV bun, își caută un nou job. Spre 40, familie, copil aproape de liceu. Își lasă jobul pentru că nu au vrut să-i dea un concediu fără plată 3 sau 4 luni, cât a cerut. Ia o bună parte din banii familiei și pleacă în America de Sud la niște programe de nutriție și de integrare despre care a citit pe Internet. Organizate de un șaman român. Da, român! După o lună se întoarce otrăvit. Ia un împrumut de la bancă și se tratează în străinătate aproape două luni. Femeia plânge când nu o vede copilul. Fac zilnic socoteli cu ce pot să mai economisească. Nu el mi-a zis asta, desigur, ci altcineva.
Altă întrebare, acum, de final: ce ați face în locul meu cu acest candidat cu CV foarte bun? Ce va spune angajatorul când îl voi întreba și pe el?
