Să facem o mică recapitulare, mai întâi. Ai de recrutat un director comercial, să zicem. Pui un anunț și îți vin 50 de CV-uri de sales directors, sales managers, RSM. Te uiți la descrierile joburilor, toate sunt identice, desigur, fiindcă toți cei cu poziții manageriale vând la fel, listează aceleași activități în CV. Și în București, și la Blaj, și în Ungaria și peste tot.
Așadar, cum faci diferența între ei? Uitându-te la angajatori, desigur! Mărimea angajatorului, prestigiul său, natura activității, bineînțeles, numărul de angajați și orice altceva face diferența dintre firme. Fiindcă – așa cum am spus de o mie de ori – angajatorul te face om, nu jobul! Angajatorul te scoate din mulțime, te urcă, te împinge mai sus pe listă. Sau te trage în jos. Nu jobul, fiindcă atunci când citești detaliile jobului și lista de activități, toți candidații sunt identici, pe aceeași linie, perfect aliniați!
Eu când primesc un CV în care sunt firme (angajatorii) pe care nu le cunosc, sau din care nu înțeleg ce e cu ele, îl arunc. Sau, dacă nu am destui candidați, îl pun undeva la coadă sau într-o listă de rezerve. Dar în niciun caz, sub nicio formă, nu-l invit pe candidat la interviu ca să îmi dea aceste informații. Niciodată! Și nici nu-mi las alte treburi ca să mă apuc să caut pe Internet ce e cu firmele acelea, pe listăfirmepunctro sau mai știu eu pe unde, să dau telefoane ca să mă lămuresc. În niciun caz, mai bine reiau recrutarea sau o abandonez cu totul, decât să fac asta.
Și nici pe clienți, adică pe angajatori, nu i-am văzut vreodată făcând altfel. Niciodată! Nu i-am văzut vreodată interesându-se de vreun candidat doar citind descrierea jobului, dar fără să știe sau să înțeleagă cine e angajatorul. Pentru că și clientul știe, la fel de bine, că angajatorul te face om, el te urcă sau te coboară, el te împinge în sus sau te trage în jos odată cu el.
Așa, dacă vă plac statisticile, cam 1 din 10 candidați pun în CV informații din care să înțelegi clar cine au fost angajatorii. Ceilalți, nu! Chiar și când trimit pentru poziții de top management.
Îl întreb pe candidat de ce a scris doar numele companiei în CV, și nimic altceva. Păi am, crezut că o știți! Nu, nu știu nimic de ea (știam, din întâmplare, că altfel nu l-aș fi chemat, dar am vrut să văd ce zice)! A rămas trăsnit, uluit, stupefiat! La orice se gândise, numai la asta nu, că există cineva pe lume care nu știe cu precizie ce e cu firma aia la care lucrează el. Și – continui eu -, nu e logic să mă gândesc că la fel vei face și dacă ai fi angajat pe postul ăsta, ai trimite o ofertă sau ceva unui client, convins fiind că nu se poate să nu știe cine ești? Nu a știut ce să răspundă, l-am văzut căzut pe gânduri…
Dar dintr-odată s-a înviorat brusc! Dar să știți că consultantul mi-a recomandat să fac astfel! Care consultant? Cel care mi-a făcut CV-ul… Și ce ți-a zis consultantul? Mi-a zis să nu scriu nimic despre angajatori, pentru că asta mi-ar limita oportunitățile, angajatorii m-ar asocia doar cu domeniile respective! Aha, și l-ai plătit pe consultantul acela? Da, sigur…
Am mai continuat puțin un dialog imaginar cu el, dar nu cu voce tare, ci doar cu vocea mea interioară: Aha, deșteptule, dacă te-ar angaja oamenii aceștia, nu numai că nu ai fi în stare să faci singur un lucru atât de elementar, ai plăti din banii firmei un consultant să ți-l facă. Și asta încă tot n-ar fi nimic, dar să și plătești ca să te „învețe” cineva exact invers decât trebuie să faci, să nu-ți dai seama când îți dă un sfat nu numai prost, ci chiar periculos de-a binelea, asta da, e ceva. Da, și cu banii luați și… (George Butunoiu – august 2025)
