În fiecare zi mă întâlnesc cu oameni care, într-un fel sau în altul, îmi spun despre dorințele și așteptările lor, despre viitorul or, despre familiile lor, adesea. Și ce nu-mi spun direct, lasă să se înțeleagă (uneori evident intenționat) sau deduc eu cu ușurință.
Cu mulți, foarte mulți oameni mă întâlnesc. Marea majoritate de 40-50, deci toți cu întrebarea “ce am făcut eu în viață și ce mai pot face de acum înainte?” pusă deja. Unii triști, alții îngrijorați, alții foarte încrezători – cu sau fără motiv – alții speriați, unii în pragul anxietății sau chiar al nebuniei, câțiva care chiar au trecut dincolo. Unii îmi cer sfaturi de viață, dincolo de job, alții nu îndrăznesc, dar știu că ar vrea să le spun ceva.
Ce am aflat eu de la acești oameni și ce am sublimat eu după mii și mii și mii de astfel de întâlniri, într-o viață de om, și ce le spun dacă mă întreabă. Oricum, abordarea mea e prudentă și conservatoare, și orientată către minimizarea riscurilor, nu către maximizarea câștigului. Știu eu ce spun…
- Și pentru bărbați și pentru femei, cel mai sigur scenariu și cea mai solidă plasă de siguranță este familia cu copii – cel puțin doi, dacă se poate.
- Femeilor le sugerez să nu mizeze totul pe carieră, să fie și să rămână cât mai atractive pentru bărbați, cât mai îndelungat posibil, să aibă tot timpul ca obiectiv o familie și relații sociale solide, căi de ieșire, plan B și C. Să nu se lase ademenite de progresiști și de feministele nebune, și să nu subestimeze importanța banilor într-o familie, în viața ei și în viața celorlalți apropiați. Dragostea nebună, și apoi viața cu băiatul sărac dar cu suflet nobil e frumoasă în filme și în romane, dar s-ar putea să nu mai fie la fel după doi-trei ani de căsătorie. Mai ales dacă apare și primul copil. Fiți foarte atente cu asta, doamnelor și domnișoarelor!
- Bărbaților le sugerez să se ocupe zi și noapte de carieră și să câștige suficienți bană cât să-și întrețină bine femeia și familia. Chiar dacă trebuie să-și sacrifice pentru asta o bună parte din viața și plăcerile personale, pasiuni paralele și mai știu eu ce. Puțini, foarte, foarte puțini bărbați pot trăi fără depresia, și apoi anxietatea singurătății, de la o anumită vârstă încolo. Aia cu “trăiește-ți viața” e doar pentru reclame, nu ca să o iei prea în serios. Feriți-vă de cântecul sirenelor!
Gândiți-vă bine la asta cât mai din vreme! Fiindcă, adevărata tragedie este să ajungi la un moment dat la concluzia că ar fi trebuit să faci lucrurile altfel în viață, să vrei să faci o schimbare radicală, dar să realizezi că e prea târziu, și că gata…
Întrebare: voi la ce concluzii ați ajuns? În caz că vrea cineva să aibă și o a doua opinie.
