Când vine vorba de cauzele traficului de persoane îmi vine să dau de pământ cu cei care au creat unele povești precum cea a Cleopatrei. Pe de o parte ele nu au nicio legătură cu istoria, iar pe de alta nu fac decât să ne arunce în față modele aflate sub semnul întrebării.
Nu o să ajung să instig la dărâmarea statuilor că nu am înnebunit cu toÈ›ii, dar o să dau puÈ›in de pământ cu această Cleopatra pe care o vad în foarte multe fete din ziua de astăzi. Să o luăm pe rând…
Despre Cleopatra se crede că era frumoasă si că a avut o gândire modernistă/revoluționară. Nimic mai fals. Nefertiti, despre care tinerii de astăzi știu prea puține, era întruchiparea frumuseții și a luptat toată viața pentru modernitate, în schimb Cleopatra a încercat să se întoarcă la tradiții și mai era și destul de urâțică. Totul era cosmetizat și tot ce încerca să facă era să farmece bărbații puternici ai vremii ca să obțină ce își propusese. După ea s-a ales praful de Egipt și chiar dacă nu putem spune ca vina îi aparține putem intui că  există o morală a istoriei în orice alegere imorală.
Apoi, legenda ei este creionata ca fiind una romantică. Ce naiba e romantic la o femeie care a făcut totul din interes, si-a înÈ™elat toÈ›i soÈ›ii È™i ca ultimă încercare de a-È™i salva tronul a vrut să-l farmece până È™i pe Octavian, duÈ™manul ei È™i al lui Marc Antoniu? Sau poate nu înÈ›eleg eu cum e cu romantismul …
Nu în ultimul rând se spune ca era o femeie puternica. Nu știu dacă un om puternic alege vreodată sa se sinucidă, forțându-le si pe slujitoare sa facă același lucru, dar știu sigur ca undeva, cineva iar a confundat-o cu Nefertiti.
Singurul adevăr despre Cleopatra este ca a trăit in lux întreaga-i existenta si a deținut cu autoritate funcția supremă în țara ei. Nu prea era tara ei, dar deja mă plictisesc sa apar realitățile istorice.
Acum. Multe fete visează să fie o nouă Cleopatra. Este prima poveste care le-a sedus, dar aceasta legenda poate reprezenta si o mare capcană pentru tinerele care nu s-au născut bogate, dar își doresc sa aibă acele instrumente pentru a înnebuni bărbaÈ›ii pe care si-i doresc. Pentru ca asta au învățat ele de la Cleopatra: femeia adevărată își foloseÈ™te farmecul pentru a obÈ›ine orice vrea. “Fac ce vreau eu” este valoarea îndesată de-a lungul miilor de ani în capul femeii emancipate si totul a început cu o anume Cleopatra.
Problema este ca nici măcar regalitățile zilelor noastre nu isi mai permit luxul si opulenta, iar originea lor divina este puÈ›in spus ironizata. Cum pot ajunge toate fetele o Cleopatra daca nu făcând compromisuri? Sa-ti vinzi trupul cum a făcut-o si muza lor nici nu li se mai pare o problema prea mare … dar stiu ele oare ca sunt prada uÈ™oară pentru adevăraÈ›ii si naturalii prădători acestei lumi, bărbaÈ›ii? Stiu ele ca unele compromisuri duc la pierderea celui mai de preÈ› lucru: libertatea?
Dar nici măcar asta nu este cel mai grav lucru. Mult mai grav este ca persoane absolut nevinovate devin costuri colaterale si cad in mijlocul acestei evoluții degradante a umanității. Dacă mi se permite figura de stil.
….
Sa revenim la zilele noastre si sa ne imaginam cum o fata drăguță de 11 ani se bucură de viața ei simpla si de zilele însorite. Maria, sa-i spunem așa pe românește, are grija de găini si de întreaga gospodărie, ajutându-si cum poate bunica, rămasă singurul tutore după plecarea părinților la munca in vestul Europei. Dar ii place viata ei. Ar fi preferat ca părinții să nu investească toți banii strânși in 7 ani într-o casă care probabil nu va fi niciodată terminată, ba chiar ultimii bani trimiși i-au folosit sa repare acoperișul învechit deja. Dar una peste alta se bucură de natură, de copilărie si de compania bunicii.
Starea de urgenta nu a afectat-o prea tare pentru ca oricum nu a înțeles prea bine pericolul. A auzit doar teorii conspiraționiste pe la oamenii din sat, dar nici pe astea nu le-a înțeles. Vin si alegerile iar sătucul se animeaza dintr-o data. Nu s-a făcut nimic de mulți ani, dar acum ulițele sunt asfaltate creând numai cratere care transformă totul într-o mlaștină cu fiecare ploaie. Nici asta nu înțelege prea bine, dar nu o afectează prea mult. Cu asfalt sau fără tot una-i este.
Altceva o pune pe gânduri È™i se întristează dintr-o dată. In septembrie reîncepe È™coala. Anul È™colar trecut a avut noroc ca a fost scurt ca altfel n-ar mai fi putut ascunde lacrimile de Buni. Cum ar fi putut sa-i explice ca a fost zilnic umilită ca miroase a găini si ca nu are telefon mobil. “Iar a venit săraca la scoală. Ati văzut cum s-a îmbrăcat proasta azi?” sunt cuvinte care i-au bubuit urechile si au făcut-o sa se simtă ultimul om. E o drama pe care trebuie sa o gestioneze singura cumva.
In septembrie trece într-a 5-a. Asta înseamnă ca se muta la scoală din centru. Aia de fițe. Deja a văzut noile costumase cumpărate din oraș de colega ei Stephanie, iar ea nu va avea de ales si va trebui sa cârpească cumva niște haine rămase de la mama ei. Părinții Stephaniei, deși nu-si permit, au făcut tot posibilul sa tina pasul cu Mercedesa, bogata clasei, iar Mariei nu-i rămâne decât sa se pregătească pentru un nou an de umilințe. Ar fi vrut sa se bucure de vacanta ca orice copil.
Dar ea nu e demult un copil. A observat că si reacÈ›iile bărbaÈ›ilor s-au schimbat in ceea ce o priveÈ™te. Ba chiar tatăl Mercedesei insista din ce in ce mai des sa o plimbe cu BMW-ul si ultima data chiar a pipăit-o pe picioare si i-a propus sa-i cumpere el telefon si haine. Nu a È™tiut cum sa reacÈ›ioneze mai ales ca era si Mercedesa in maÈ™ină si nici nu È™tie daca sa-i spună lui Buni care a ameninÈ›at-o de mai multe ori sa stea departe de el. Ba chiar il numeÈ™te “broscoi” pe cel care a fost văzut că plimba si alta fetiță de 14 ani acum vreo 2 ani si nimeni nu mai È™tie nimic despre ea.
Închei povestea aici. Restul este imaginație. Poate ca Maria va avea noroc cu Buni care a mirosit broscoiul, dar cate fetițe din țară asta nu sunt oare supuse acestui test sau unuia similar?
Cine este de vină? Victimele sunt din ce in ce mai tinere si asta scandalizează si aproape face imposibilă prevenirea flagelului. Ce o sa facem? O sa ne ținem copiii închiși în case? Sau poate înțelegem ca noi suntem adevărații vinovați. Noi cei care aparent nu avem nicio legătură cu aceste drame, dar le giram prin indiferenta si ignoranta.
Principala cauza a traficului de persoane nu este sărăcia sau educația, ci stigmatizarea unor categorii de către o societate formată din oameni complexați care nu pot pricepe ca sărac nu înseamnă sclav, aceiași oameni care ii împing în prăpastie pe cei ajunși la marginea ei si care nu pot accepta simplitatea si modestia, dar accepta sclavagismul atât in viața lor cat si a altora atâta timp cât au bani de shaorma si de BMW -uri.
E ok sa fii sărac. Nu-ti pierde libertatea!








Comentarii (5)
Prima Cleopatra si toate “Cleopatrele” mondene si aratate insustent la tv…
E OK să fii sărac dar e greu de gestionat !Din păcate copiii sunt ușor de păcălit dacă îi momești cu niște cadouri!Cred că o educație sănătoasă și un control drastic r tot ce se poate face in acest caz !
Hai să ne gândim puțin la ceea ce se promovează la TV, ce să ne mirăm că niște copile, sărace sau nu, devin pradă ușoară. Dacă mai au și părinții plecați departe de casă, situația este cu atât mai greu de gestionat.
“adevăraÈ›ii si naturalii prădători acestei lumi, bărbaÈ›ii?” – asta sexism.
Si apoi dam vina pe Cleopatra (personaj controversat, de o moralitate discutabila dupa criteriile zilelor noastre, criterii teribil de influentate de crestinism in conformitate cu care femeia trebuie a stea la cratita, sa se reproduca in cadru organizat si sa accepte fara discutii superioritatea “adevaratilor si naturalilor pradatori” ca de nu abuzurile gen “bataia e rupta din rai” si “femeia sa se teama de barbatul ei” abunda) pentru problemele societatii de azi: diferentele de clasa, prejudecatile, pozitia grea si nedreapta a unor copii pusi sa indure declasarea sociala si alte probleme pe care nici adultii nu le infrunta teribil de bine.
De acord cu autorul ca, in general, confortul material nu ar trebui obtinut cu pretul libertatii individuale, sau cu pretul moralitatii, sau, si mai rau, cu pretul vietii. Dar problema nu e Cleopatra. Amarata aia care nu are telefon mobil si ingrijeste gainile n-a auzit de Cleopatra si e putin probabil sa cada prada broscoiului din cauza confuziilor dintre Cleopatra si Nefertiti.
Problema ei nu este faptul ca vrea influenta si vrea sa manipuleze “adevaratii pradatori” in scopuri personale.
Problema ei este ca nu stie cum sa obtina accesul la unele dintre lucrurile pe care societatea le declara “indispensabile” si in baza carora emite judecati de valoare: sarac = lipsit de valoare umana, sarac = vulnerabil, sarac = usor de abuzat, fara consecinte.
Intre noi fie vorba, o fata tanara care ar intelege-o si imita-o pe Cleopatra ar fi mai putin vulnerabila decat Maria din povestea de mai sus. Ar fi lipsita de iluzii cu privire la prejudecati, propria pozitie sociala, limitarile personale si poate ar face alegeri mai constiente (nu neaparat mai bune).
Da, traficul de persoane este oribil, si este practicat de nemernici de toate sexele, nu numai de “pradatorii naturali, barbatii” si este cu atat mai dezgustator cand traficul de persoane este amestecat cu pedofilie, tortura si alte nenorociri.
Dar autorul practic da vina pe Cleopatra pentru problemele societatii noastre de azi, si, subtil, da vina pe victime: daca fetele astea proaste de azi n-ar incerca s-o imite pe nemernica de Cleopatra si sa dea ocazia “adevaratilor pradatori naturali ai acestei planete” sa le abuzeze, sa le exploateze si sa le traficheze lumea ar fi mai buna. Ca, vezi Doamne, nu traficantii si pedofilii si toti ticalosii care se cred deasupra legii si exploateaza niste amarate (unele sunt pur si simplu copii) sunt de vina, ca asta e natura lor de “adevarati si naturali pradatori”. E vina victimelor, ca o imita pe nemernica de Cleopatra.
Ar trebui sa stiti deja ca in nicio tara civilizata nu este acceptabila o asemenea pozitie.
Ipocrizia unei asemenea abordari (si nu, nu invocati buna intentie) este pur si simplu dezgustatoare, dle Coman …
Tind sa cred ca nu ai citit pana la capat. Ca si sfat, încearcă să fii mai relaxat cand dai un feedback… pentru care iti multumesc oricum.