Un detaliu de politețe socială care a rămas intact doar în mediile diplomatice de la nivelul de sus, în rest s-a cam pierdut, iar în business aproape cu totul. Când refuzi pe cineva, cel mai politicos este să-i spui și motivul refuzului (chiar dacă nu e real): „Mulțumesc, dar nu pot participa pentru că voi fi la o conferință la Zagreb în ziua aceea, îmi pare rău!”. Când tu rămâi acasă ca să bați covoarele, de fapt… Către cei care sunt cu un nivel social mai sus decât tine a aproape obligatoriu, pentru cei la același nivel e un semnal destul de clar de grijă pentru menținerea unei relații apropiate/ bune, iar pentru cei inferiori e dacă vrei să le faci o surpriză plăcută. Particularizând la cazul dezbătut mai sus, cel cu timpul de gândire cerut de candidat (presupunând că chiar ar fi avut nevoie de așa ceva, după cinci luni în care absolut totul era clar/ificat), vă fac o recomandare: dacă chiar aveți nevoie de acel timp de gândire, spuneți-i interlocutorului pentru ce (chiar dacă nu e deloc adevărat): am nevoie de o săptămână până să vă dau răspunsul final pentru a face un test recent de sarcină/ pentru aia, pentru ailaltă… Diferența e mare, e un semnal puternic, chiar dacă mulți nu înțeleg de ce.
Articole despre manageri, problemele și întrebările lor…
Articles (237)
Mare atenție la o greșeală elementară de logică, foarte răspând...
Simplificați, simplificați! Nu vă temeți să luați decizii rapide...
Atenție la cei care vă propun să vă rescrie CV-ul ca să fie "comp...
Nu mai descrieți cu lux de amănunte în CV ceea ce toată lumea ști...
E încă o confuzie generală legată de AI, cum și la ce se foloseș...
Nu confundați analiza și evaluare profilului care reiese din CV cu c...
Mecanismul scrisorilor de recomandare în recrutare a murit în Europa...
Foarte mulți au comentat că "imaginea digitală" pe care ți-o fac s...
Profilul digital e o componentă esențială a profilului tău general...
Tot ce scrieți de acum înainte – orice și oriunde are AI acces ...
Un prieten de modă veche, cu principii, cu educație, a muncit mult, ...
Abia acum m-am prins care e numitorul comun al discuțiilor nesfârși...
Doi oameni identici ca vârstă, sex, religie, rasă, înălțime, în...
Pentru un recrutor încăpățânat și exigent, începutul unui CV e ...
Un prieten vechi, semi-politician specialist de nișă, foarte puterni...
Nu confundați PR-ul personal cu brandul personal. Sunt identice, înt...
Se vorbește mult despre sistemele de evaluare a profilurilor și de f...
Uitați, schematic, cum stă treaba cu cel mai mare dujman al manageri...
Nu mai faceți comentarii pe tema fond vs formă! Că riscați foarte ...
În România, dacă ești candidat la recrutare, ai în față multipl...
Cea mai bună/ eficientă împărțire a veniturilor între salariul f...
Îmi făcea Cristan o observație la reflecția mea despre joburile in...
Deoarece cei din guvern și din parlament habar nu au ce e aceea o rec...
Am profitat de ocazie ca să văd cât de bine și de precis pot ghici...







