Un prieten vechi, semi-politician specialist de nișă, foarte puternic, dar aproape necunoscut public. Fiindcă nu vrea, în primul rând, dar mai ales pentru că nișa lui nu este de interes public. Însă cine trebuie, îl cunoaște bine, și e foarte respectat de toți.
El are un copil, absolvent eminent de câțiva ani buni. Încă din liceu, îl lua cu el peste tot, la evenimente, conferințe, recepții, întâlniri oficiale, unde putea să participe ca asistent personal, oriunde. Mai mult, avea și copilul un loc în palatele prin care lucra prietenul meu – uneori chiar o cameră separată, dacă se putea, sau măcar un birou – dar întotdeauna aproape de el. Astfel, copilul acesta a cunoscut personal pe toată lumea înaltă pe care îi prinde bine să o cunoască, și toată lumea înaltă îl cunoaște pe el. Și la față și la nume.
Asta se numește networking, și e foarte folositor în viață și în carieră, după cum bine se știe. Sigur, copilul a primit networkingul pe tavă, și a profitat din plin de el. Și ce fac cei ai căror tați nu au birouri în palate și agenda lui de telefon, bla, bla, bla – mă întrebați voi? Da, dar nu ăsta e subiectul articolului meu, ci ce fac cei ai căror părinți chiar au și ei birouri în palate, funcții, putere și influență, bani mulți și o agendă încă și mai plină decât a prietenului meu. Politicieni, mari manageri, doctori, avocați, academicieni și ce or mai fi ei.
Păi, să vă răspund tot eu, să vă zic ce-mi zic ei, că îi întreb mereu, de curiozitate, când mai dau peste câte unul: se distrează, că doar sunt tineri! Networkingul e plictisitor la vârsta lor, într-adevăr. Vă sună familiar? Da, cam așa e și în business…
