Nu-i suspectez (încă) pe cei de la Bruxelles și de la Banca Mondială de rea intenție când își dau ei cu părerea despre guvernanța corporativă a companiilor și instituțiilor noastre de stat, ci de naivitate. Asta ca să nu scriu incompetență sau prostie. Victor Cionga a scos bine problema în față într-un comentariu la un articol al meu: „Conform teoriei membrii in CA ar trebui sa se conduca in activitate avand in vedere in primul rand slujirea intereselor companiei. Acestea nu sunt intotdeauna aliniate cu cele ale actionarilor. In practica lucrurile nu stau asa si de multe ori l actionarii/actionarul preseaza CA-ul pentru a lua anumite decizii in favoarea unor interese ale lor. Cand actionarul decident este statul se poate ajunhlge la situatii “speciale”; daca nu executi ordinul, este “executat”. O spun din proprie experienta.”
Da, exact! Îmi aduc bine aminte când, în 2012, cei de la Banca Mondială și cei de la UE au obligat guvernul să introducă legea cu guvernanța, în ideea/ convinși fiind că vor veni marii specialiști în CA-uri, care, atunci când interesele companiei și cele ale guvernanților vor fi divergente, aceștia vor decide în favoarea companiei și împotriva guvernului! Câtă minte să ai, așadar, ca să crezi că așa ceva e posibil în România???
Ce a ieșit era previzibili: nu numai că nu au folosit la nimic aceste numiri în CA, ci au făcut mai rău! S-au transformat în simple sinecuri și forme legale de stors (mulți) bani degeaba de la stat. Nu mai poți scoate pe unul din CA timp de patru ani, dacă nu vrea să plece, sau îi plătești despăgubiri astronomice – și uneori chiar acesta e scopul, să plece cu despăgubiri. Sau invers, înscenări securistice penale ticăloase, când se îngroașă gluma.
Un alt motiv în plus să mă convingă că cei de la Bruxelles și de pe unde s-au mai aciuit, sunt rupți de realitate, și că 83% din mulții bani pe care îi iau sunt, de fapt, aruncați pe fereastră.
