Unele dintre cele mai clare semnale și indicatori de spirit puternic, de siguranță de sine pe care managerii le pot transmite în timpul unui interviu (dar nu numai, ci în orice context; și nu doar managerii, ci oricine – mai ales politicienii) este să nu lase niciodată să se vadă că sunt surprinși. Dar absolut niciodată, să nu clipești și să nu-ți tresară niciun mușchi, fie el al feței, al mâinii, al feselor sau oricare altul, oricât de mare ar fi surpriza și oricât de neobișnuită situația. Și, foarte important, să te uiți fix în locul interlocutorului în acele momente și să-l lași să-și ducă ideea până la capăt. Iar dacă schițezi și un zâmbet abia perceptibil, ca să îi sugerezi că știai că îți va spune asta, că nu e ceva nou pentru tine, că ai mai trecut tu prin așa ceva, ba încă și mai și, uneori poți avea plăcuta surpriză să-l vezi chiar pe interlocutor tresărind… 🙂 Da, dacă a fost o capcană prost pusă, satisfacția de a-l vedea pe recrutor căzând singur în ea arată că ești pe cale de a prelua controlul.
Ca manager, fie că stai de vorbă cu un client, cu un furnizor sau cu un angajator, trebuie să arăți că ești om trecut prin viață, călit, obișnuit cu situațiile neașteptate și cu surprizele, de orice fel ar fi ele, și că nimic nu te mai miră. Iar un mic zâmbet spune nu doar că nu te sperie, ci dimpotrivă. Cum credeți că ar fi interpretați niște ochi mari, capul puțin înclinat într-o parte (dreapta, de obicei) și gura umpic (sic!) întredeschisă în aceste momente?
Oamenii puternici nu își arată sentimentele. Sau, mai precis spus, și le arată când și cum vor ei. L-ați văzut vreodată pe Băsescu surprins de vreo întrebare, oricare ar fi fost situația, reacționând altfel decât cu un hă, hă, hă cu poftă? Sigur, pe el nu l-a învățat nimeni, însă alții pot să o facă. Și, cu puțin antrenament, chiar să le iasă mulțumitor. Doar să nu dea peste vreun articol pe Internet în care scrie că e bine să-ți lași sentimentele să zburde libere ca să arăți că ești umanist, vibrant, mondialist, că te bagă în ceață…
Comentarii (8)
E pe bune articolul? La manual ne zice ca un manager bun se vede după rezultate. Dacă e așa cum ziceți Dvs i au niște cursuri de actorie și studiez intens rolul de manager. Va scriu in 3 luni sa îmi faceți o oferta. Promit sa nu clipesc.
Da, te astept când ești gata…
Și cam ce rezultate poate să obțină un manager care nu reușește să se stăpânească? Care nu reușește să impună și să domine oamenii cu senzația că știe ce are de făcut?
In exemplu mai bun nu ați găsit? Unul cu rezultate nu doar hahait grotesc?
Un exemplu de manager exceptional intr-o situatie limita la care imi place sa ma raportez ca si situatie de criza si la care as dori sa aspir ca si posibilitati viitoare, este intoarcerea lui Cezar dupa campania din Egipt. E si un pic amuzanta. Ei dupa ce a stat Cezar in Egipt vreo 9 luni cu Cleopatra, facandu-si si viata un pic, s-a intors la Roma unde situatia era un pic dezastruoasa. Marc Antonio era un pic pe langa subiectul administrarii Romei, legionarii nu erau platiti (existand datorii de ani de zile la plata salariilor), au inceput sa se dedea la jafuri violuri si au devenit un pic incontrolabili. Si pe langa faptul ca nu avea bani, trebuia sa ii convinga pe acestia sa participe si la campania din Africa de Nord impotriva Optimatilor. Momentul este absolut fabulos din toate punctele de vedere, motivare, lidership, sarlatanie, motivare, dezvoltare personala,psihologie orice iti poti dori. Deci intra Cezar in tabara soldatilor se suie pe un podium si incepe sa astepte. Nu isi anunta prezenta, nu vine insotit de garda personala. Treptat zvonul incepe sa se imprastie in tabara si apar soldatii, multi dintre ei luptand alaturi de el de multi ani. Extrem de teatral si foarte afectat, li se adreseaza cu termenul de “cetateni / pensionari” si nu cu camarazi. Acestia incep sa i se planga, ca nu sunt platiti ca etc. Le spune aproape cu lacrimi in ochi, ca el oricum le-a dat banii in trecut mereu si i-a si facut oameni cand au impartit din ce au furat din Galia, dar ca nu are acum. Si ca oricum el va pleca in Africa cu legiuni noi si nu are nevoie de ei. Ei bine in acest moment, soldatii veterani incep sa planga, il implora sa ii ia cu el si etc. Din nou, maxim de sarlatan, ii refuza, ca nu are nevoie (el avand maxim nevoie de ei si nici un ban) si ca se va descurca. Dupa vreo 2 ore de circ, ii primeste inapoi, se pupa cu ei si pleaca toti fericiti in Africa, unde au si castigat la Thapsus o mare victorie.
Chiar daca este un moment poate dus la extrem, releva o trasatura importanta a lidershipului, sa nu te lasi coplesit de emotii in momente extreme si chiar daca toate elementele iti par nefavorabile, trebuie sa transmiti un mesaj de siguranta si de incredere oamenilor pe care ii conduci. Plus o mare doza de intelegere a psihicului angajatilor si sa stii pe ce butoane sa apesi sa ii motivezi.
Din propria mea experienta, feedback-ul pe care l-au dat pana acum colegii mei cu privire la mine ca si Team Leader/Manager a fost ca eu, fiind calm si neparand surprins de catre nimeni si nimic, a fost confuz pentru ei pentru ca nu mai puteau discerne corect momentele cand trebuia sa fie panica si ar fi preferat ca uneori sa-mi arat surprinderea si nelinistea…
Păi ăste e cel mai ușor lucru! E simplu să-ți arăți sentimentele atunci când vrei și când consideri că e bine să ți le arăți. Invers e mai greu, să încerci să ți le ascunzi și să nu poți…
@Ionut Tomescu – tocmai asta e ideea ca un leader. Leaderul isi duce crucea , dar de multe ori trebuie sa o duca si pe a celor din jur, fara sa demmotiveze intreaga echipa.
Trist, dar adevarat.