Se vorbește dintotdeauna despre „a calcula/ da salariile de la stat în funcție de performanță și de importanța socială a muncii”. Mai ales acum, pe toate vocile. Politicienii, îndeosebi, făgăduiesc asta ori de câte ori deschid gura. Unii mint, desigur, neavând defel intenția de a o face, dar sunt și câțiva care chiar cred că e posibil.
Dar, vai, cu câteva excepții, numai, nu se pot face astfel de calcule pentru joburile de la stat. Se pot face pentru câteva companii comerciale, care seamănă cu cele private, dar nu mai mult decât atât. Nu, salariile de la stat sunt DECISE de către politicieni, nu calculate, ieșite din cine știe ce formule, oricât de sofisticate ar fi ele.
E normal să fie astfel, și e chiar bine – aș putea spune – cu condiția să fie făcute onest și cu cap, desigur. În companiile private salariile pot fi/ sunt calculate, cu tot felul de instrumente și formule, și pot fi/ sunt adesea legate de performanțe, cu indicatori clari și acceptați de către toată lumea. Dar la stat nu se poate face asta.
În primul rând, nu va găsi nimeni, nicăieri și niciodată, vreo formulă care să calculeze „importanța unui domeniu/ activități față de altul” (care e mai important, un pompier sau un învățător?) – mai ales că importanța aceasta poate varia foarte mult în funcție de context, de moment, de obiectivele politice ale unui ciclu/ mandat etc.
Cel mult, poți face indicatori de performanță comparativă, în interiorul aceleiași organizații, să compari doi angajați între ei. Și câțiva indicatori generici, generali, indirecți, nu legați de core business, cum ar fi disciplina, certificări etc.
Deci, resemnați-vă cu ideea că salariile de la stat – și din administrație, îndeosebi – sunt decise de politicieni. Și așa va rămâne. Oricum, orice încercare de „inventare” a unui „sistem de calcul” pentru salariile de la stat va declanșa o furtună, și rezultatul va fi contestat instantaneu de toată lumea. Indiferent care va fi acesta, va fi dezbătut și tocat mărunt, și se va amâna la nesfârșit impunerea lui. Va face mult mai mult rău decât bine.
Dacă aș fi Bolojan, aș explica public asta, și apoi aș decide personal nivelurile salariilor, în funcție de obiectivele politice pe care mi le asum în mandatul respectiv, de priorități, de context etc. Cu două sisteme distincte, după cum am spus, unul pentru companiile comerciale și celălalt pentru administrație și restul.
Și aș spune clar, bărbătește, care sunt prioritățile mandatului meu în împărțirea resurselor, sistemul și nivelurile de salarizare bazându-se pe această ierarhie. Și nu în ultimul rând, aș avea grijă ca raportul dintre salariul cel mai mic și cel mai mare să fie 1:6. Așa cum e în majoritatea țărilor occidentale civilizate, cu care ne place să ne comparăm. Și care, surpriză!, era și pe vremea comuniștilor… Nu de 1:15, cât a fost până acum și cum se văd că se dorește în continuare. Alte păreri?
