În care dintre personajele de mai jos vă regăsiți?

În care dintre personajele din eseul de mai jos vă regăsiți?

Un mesaj către Garcia

ÃŽn toată această afacere cubaneză, un singur om se distinge la orizontul memoriei mele ca Marte la periheliu. Când a izbucnit războiul dintre Spania È™i Statele Unite, a fost foarte necesar să se comunice rapid cu liderul insurgenÈ›ilor. Garcia se afla undeva în munÈ›ii din Cuba – nimeni nu È™tia unde. Nici o poÈ™tă sau telegraf nu putea ajunge la el. PreÈ™edintele trebuia să obÈ›ină cooperarea sa, È™i asta rapid.

Ce trebuie făcut? Cineva i-a spus preÈ™edintelui: “Un tip pe nume Rowan îl va găsi pe Garcia pentru tine, dacă cineva poate”.

Rowan a fost chemat È™i i s-a dat o scrisoare pe care trebuia să i-o înmâneze lui Garcia. Cum a luat “tipul pe nume Rowan” scrisoarea, cum a sigilat-o într-o pungă din piele de ulei, cum È™i-a pus-o pe inimă, cum a debarcat noaptea în largul coastei cubaneze dintr-o barcă deschisă, cum a dispărut în junglă È™i cum a ieÈ™it în trei săptămâni de cealaltă parte a insulei, după ce a traversat pe jos o È›ară ostilă È™i cum i-a înmânat scrisoarea lui Garcia, sunt lucruri pe care nu am nici o dorință specială de a le povesti acum în detaliu.

Ideea pe care doresc să o subliniez este următoarea: McKinley i-a dat lui Rowan o scrisoare pe care să i-o înmâneze lui Garcia; Rowan a luat scrisoarea È™i nu a întrebat: “Unde este?”.

Pe Eternul! Există un om a cărui formă ar trebui să fie turnată în bronz fără moarte È™i statuia să fie amplasată în fiecare colegiu din È›ară. Nu de învățătură de carte au nevoie tinerii, nici de instrucÈ›iuni despre asta sau despre aia, ci de o rigidizare a vertebrelor care să-i facă să fie loiali unei încrederi, să acÈ›ioneze prompt, să-È™i concentreze energiile; să facă lucrul – “să ducă un mesaj lui Garcia!”.

Generalul Garcia este mort acum, dar mai există È™i alÈ›i Garcia. Nu există om care să se fi străduit să ducă la bun sfârÈ™it o întreprindere în care era nevoie de multe mâini, dar care să nu fi fost aproape îngrozit uneori de imbecilitatea omului obiÈ™nuit – incapacitatea sau lipsa de voință de a se concentra asupra unui lucru È™i de a-l face.

Asistența neglijentă, nepăsarea prostească, indiferența dodoloață și munca fără tragere de inimă par a fi regula; și niciun om nu reușește, decât dacă, prin viclenie sau amenințare, forțează sau mituiește alți oameni să-l ajute; sau poate că Dumnezeu, în bunătatea Sa, face un miracol și îi trimite un Înger al Luminii ca asistent.

Tu, cititorule, pune la încercare această chestiune: Stai acum în biroul tău – È™ase funcÈ›ionari sunt la dispoziÈ›ia ta. Cheamă-l pe oricare dintre ei È™i fă-i această cerere: “Te rog să te uiÈ›i în enciclopedie È™i să-mi faci un scurt memoriu despre viaÈ›a lui Corregio.” Oare funcÈ›ionarul va spune liniÈ™tit “Da, domnule” È™i se va duce să își îndeplinească sarcina? Pe viaÈ›a ta, nu o va face. Se va uita la tine cu ochi de peÈ™te È™i îți va pune una sau mai multe dintre următoarele întrebări: Cine a fost? Care enciclopedie? Unde este enciclopedia? Am fost angajat pentru asta? Nu te referi la Bismarck? Care-i problema cu Charlie care o face? E mort? Este vreo grabă? Nu puteam să-È›i aduc cartea È™i să te las să cauÈ›i singur? De ce vrei să È™tii?

Și pun zece la unu că, după ce aÈ›i răspuns la întrebări È™i aÈ›i explicat cum să găsiÈ›i informaÈ›ia È™i de ce o doriÈ›i, funcÈ›ionarul se va duce să aducă unul dintre cei de la  alÈ›i funcÈ›ionari să îl ajute să o găsească pe Garcia – È™i apoi să se întoarcă È™i să vă spună că nu există un astfel de om.

Desigur, s-ar putea să-mi pierd pariul, dar, conform legii mediilor, nu o voi face. Acum, dacă eÈ™ti înÈ›elept, nu te vei deranja să-i explici “asistentului” tău că Corregio este indexat sub C, nu în K, ci vei zâmbi cu drag È™i vei spune “Nu contează” È™i te vei duce tu însuÈ›i să cauÈ›i.

Iar această incapacitate de acțiune independentă, această prostie morală, această infirmitate a voinței, această nedorință de a se prinde cu voioșie și de a ridica, sunt lucrurile care plasează socialismul pur și simplu atât de departe în viitor.

Dacă oamenii nu vor acÈ›iona pentru ei înÈ™iÈ™i, ce vor face atunci când beneficiul efortului lor va fi pentru toÈ›i? Un secund cu o crosă cu noduri pare a fi necesar, iar teama de a fi “lovit” sâmbătă seara È›ine în loc mulÈ›i muncitori.

AnunÈ›aÈ›i pentru un post de stenograf È™i, de nouă ori din zece persoane care aplică, nu È™tiu nici să scrie, nici să puncteze – È™i nici nu cred că este necesar să o facă. Poate un astfel de om să scrie o scrisoare către Garcia? “ÃŽl vezi pe contabilul ăla”, mi-a spus maistrul unei mari fabrici. “Da, ce-i cu el?” “Ei bine, este un bun contabil, dar dacă l-aÈ™ trimite în oraÈ™ pentru un comision, s-ar putea să îndeplinească bine misiunea, dar, pe de altă parte, s-ar putea să se oprească la patru cârciumi pe drum È™i, când ajunge pe strada principală, să uite pentru ce a fost trimis.”

Poate un astfel de om să fie însărcinat să ducă un mesaj către Garcia? ÃŽn ultima vreme, am auzit multă compasiune exprimată pentru “locuitorul deprimat al atelierului de prelucrare” È™i pentru “vagabondul fără adăpost în căutarea unui loc de muncă cinstit”, iar acest lucru este însoÈ›it de multe cuvinte dure la adresa celor de la putere.

Nu se spune nimic despre angajatorul care îmbătrâneÈ™te înainte de vreme în încercarea zadarnică de a convinge niÈ™te neisprăviÈ›i încruntaÈ›i să facă o muncă inteligentă; È™i despre eforturile sale îndelungate È™i răbdătoare cu un “ajutor” care nu face altceva decât să lenevească atunci când îi întoarce spatele.

ÃŽn fiecare magazin È™i în fiecare fabrică are loc un proces constant de eliminare. Angajatorul îndepărtează în mod constant “ajutoarele” care È™i-au demonstrat incapacitatea de a promova interesele afacerii, iar altele sunt angajate.

Indiferent cât de bune sunt vremurile, această triere continuă, doar dacă vremurile sunt grele È™i munca este rară, această triere se face mai fin – dar afară È™i pentru totdeauna afară, pleacă cei incompetenÈ›i È™i nedemni. Este vorba de supravieÈ›uirea celor mai apÈ›i. interesul propriu îl determină pe fiecare angajator să îi păstreze pe cei mai buni – pe cei care pot transmite un mesaj lui Garcia.

Cunosc un om cu adevărat strălucit care nu are capacitatea de a gestiona o afacere proprie È™i care, totuÈ™i, este absolut inutil pentru oricine altcineva, pentru că poartă cu el în permanență suspiciunea nebună că angajatorul său îl asupreÈ™te sau intenÈ›ionează să îl asuprească. El nu poate da ordine È™i nici nu vrea să le primească. Dacă i s-ar da un mesaj pe care să i-l ducă lui Garcia, probabil că răspunsul său ar fi: “Du-l tu însuÈ›i”. ÃŽn această seară, acest bărbat merge pe străzi în căutarea unui loc de muncă, iar vântul îi È™uieră prin haina lui zdrenÈ›uită. Nimeni care îl cunoaÈ™te nu îndrăzneÈ™te să îl angajeze, pentru că este un focar de nemulÈ›umire obiÈ™nuit. Este impenetrabil la raÈ›iune È™i singurul lucru care îl poate impresiona este vârful unei cizme cu talpă groasă de la nr. 9.

Desigur, știu că un om atât de diform din punct de vedere moral nu este mai puțin demn de compătimire decât un infirm fizic; dar, în compătimirea voastră, să vărsăm și noi o lacrimă pentru oamenii care se străduiesc să ducă la bun sfârșit o mare întreprindere, ale căror ore de lucru nu sunt limitate de fluier și al căror păr se albește rapid din cauza luptei pentru a ține linia în indiferența dodoloață, imbecilitatea neglijentă și ingratitudinea fără inimă care, dacă nu ar fi fost pentru întreprinderea lor, ar fi fost atât flămânzi, cât și fără adăpost.

Am pus problema prea tare? Posibil; dar când toată lumea a început să se ducă pe apa sâmbetei, doresc să spun un cuvânt de compasiune pentru omul care reuÈ™eÈ™te – omul care, împotriva unor mari È™anse, a dirijat eforturile altora È™i, după ce a reuÈ™it, constată că nu are nimic: nimic altceva decât o masă È™i haine goale. Am cărat un platou de masă È™i am muncit pentru un salariu de o zi È™i am fost È™i eu angajator de forță de muncă È™i È™tiu că este ceva de spus de ambele părÈ›i. Nu există excelență, în sine, în sărăcie; zdrenÈ›ele nu sunt o recomandare; È™i nu toÈ›i angajatorii sunt rapace È™i autoritari, aÈ™a cum nu toÈ›i oamenii săraci sunt virtuoÈ™i.

Inima mea este alături de omul care își face treaba atât când “È™eful” este plecat, cât È™i când este acasă. Iar omul care, atunci când primeÈ™te o scrisoare pentru Garcia, ia în liniÈ™te misiva, fără să pună întrebări idioate È™i fără să aibă intenÈ›ia de a o arunca în cea mai apropiată canalizare sau de a face altceva decât să o livreze, nu este niciodată “concediat” È™i nici nu trebuie să intre în grevă pentru salarii mai mari.

CivilizaÈ›ia este o lungă căutare anevoioasă a unor astfel de indivizi. Orice lucru pe care îl cere un astfel de om va fi acordat; cei ca el sunt atât de rari încât niciun angajator nu-È™i poate permite să-i lase să plece. El este căutat în fiecare oraÈ™, oraÈ™ È™i sat – în fiecare birou, magazin, prăvălie È™i fabrică. Lumea strigă după un astfel de om; este nevoie de el, È™i este nevoie urgentă – omul care poate transmite un mesaj lui Garcia.

*

E un eseu arhicunoscut al lui Elbert Hubbard scris în 1899 (https://en.wikipedia.org/wiki/A_Message_to_Garcia). Am aflat acum cât de cunoscut este, nu-l știam, îi mulțumesc lui Bruno Demaille că mi l-a semnalat într-un comentariu la un articol în care scriam despre indolența angajaților.

Am văzut pe Internet că sunt și cărți în română care conțin eseul – o să cumpăr și eu una. Mai sus e o traducere pe care mi-a trimis-o Gabi Cobzaru, făcută cu un translator automat – nu mi-a spus care. Îi mulțumesc și lui, mai ales că pe lângă textul propriu-zis puteți vedea aici și nivelul la care a ajuns știința (și tehnica) traducerii automate. Eu nu mă așteptam să se poată ajunge până aici atât de repede.

Revin la întrebarea de la început, așadar: cu care dintre personajele din eseu vă asemănați cel mai mult?