Răspunsuri la întrebări frecvente ale utilizatorilor Managero

Ord. dupa

Cât de mult să-l ajuți pe candidat în procesul de aplicare? E bine...

Notă: o parte dintre sugestiile din mesajele de mai jos au fost deja ...

2 comentarii

Pentru că Managero a fost conceput urmărind cu prioritate interesele...

4 comentarii

Am primit foarte multe critici pe această temă, că nu se poate apli...

8 comentarii

Pentru citirea fotografică, citire care este incomparabil mai eficien...

4 comentarii

Nu există un astfel de „formular” de CV Managero, care să poată...

6 comentarii

Da, există, însă nu una generală, ci fiecare angajator care pune a...

Mulți ne întreabă de ce folosim profilurile Managero în recrutare,...

Da, Managero poate intra în orice cont de angajator și de candidat, ...

Managero a fost conceput ca să acopere aproape toate scenariile uzual...

Afiseaza
comentarii

Cât de mult să-l ajuți pe candidat în procesul de aplicare? E bine pentru noi sau nu să-i facem un serviciu împotriva voinței lui? Întrebări mult mai dificile decât par la prima vedere, subiecte dezbătute îndelung cu cei cu care am proiectat și construit Managero.

O sugestie a fost să-i simplificăm sarcina candidatului la maximum, așa cum se face peste tot acum pe Internet, când ai doar texte scurte în față și trei butoane mari, cu Da, Nu, Next. Ca să nu obosești citind și să nu existe riscul să nu înțelegi dacă sunt trei fraze simultan pe ecran. Extrema cealaltă a fost să punem instrucțiuni minimale de utilizare în Help, la nivelul de înțelegere al unui manager sau specialist matur și inteligent (adică chiar zona de acțiune a site-ului, de fapt), și să-l lăsăm să-și pună bine capul la contribuție și să-și asume bărbătește tot ce face și ce trimite. Iar dacă renunță sau aplică incomplet, cu neatenție, superficialitate, cu tot felul de erori, acesta e un filtru excelent pentru evaluator, în fond.

Cu toate rezervele mele, până la urmă am ales totuși varianta cu ajutatul susținut al candidatului în procesul de aplicare. Chiar dacă astfel pierdem informații prețioase despre el și despre felul său de a face lucrurile. Deși știam bine că asta ne va atrage mai multe critici decât aprecieri din partea unor candidați care nu cunosc sau nu înțeleg tehnicalitățile proceselor de evaluare și pe cele ale recrutării, în general. Și că vom fi în situația de a le face un serviciu împotriva voinței lor, de fapt – așa cum se întâmplă adesea.

Evident, prima decizie a fost dacă să se poată sau nu aplica și de pe telefon. Anunțurile Managero pot fi văzute, însă nu poți aplica de pe telefon. Dar câte reproșuri și ironii pe tema asta… Ce motiv ar avea cineva să dorească să aplice fix în acest moment și nu peste un ceas sau pe seară, când ajunge la un laptop, e greu de spus. Nu, el vrea să aplice acum și aici la un post de director cu salariu de mii de Euro, de pe telefon!

Și atunci când aplică de calculator, de acasă, în liniște, vin aplicații incomplete, cu dovezi suficient de solide că tot demersul a fost tratat cu superficialitate, că anunțul nu a fost citit cu atenție, și nici instrucțiunile de aplicare. Sunt respinși din această cauză, și nu înțeleg de ce, fiindcă ei „au multă experiență”, nu-i așa? Ei bine, cum credeți că ar arăta un CV construit pe telefon, o project list, o scrisoare de intenție? Sigur că le-am făcut un mare serviciu nelăsându-i să-și exhibe și mai mult superficialitatea, dar se pare că asta nu e la fel de evident multora așa cum ne este nouă.

De ce nu este tot timpul la îndemână butonul „Trimite aplicația”??? Fiindcă da, pe Managero poți apăsa pe Send și trimite aplicația doar atunci când ești în ecranul Preview! Ca să citești cu atenție și să vezi bine ce trimiți când apeși pe el, să nu apeși din greșeală, înainte ca totul să fie perfect. Dar nu, site-ul are un bug, sau nu e intuitiv destul, îmi restrânge mie libertatea de a apăsa pe buton când vreau…

Vai, dar de ce e scrisul atât de mic și textul înghesuit? Pe toate site-urile scrisul e mare și ai doar câteva rânduri pe un ecran, ca să înțelegi ideea din prima. Da, însă un anunț de recrutare sau un CV nu sunt „o idee”, ci foarte multe într-un singur loc! Și nici nu cred că ai citit studiile științifice care arată clar că dacă ai informația completă în față, să o poți cuprinde pe toată dintr-o singură privire (sau cât mai mult din ea, oricum), o înțelegi mult mai repede și mai bine. Dar vai, ce design învechit, nu vă permiteți și voi să plătiți pe cineva care să vă facă un site modern. Fără să știi, însă, că ți-am făcut un serviciu ca să înțelegi mai bine ce citești și ce trimiți, și să-ți crească, astfel, șansele la recrutare.

Și exemplele ar putea continua încă pe multe pagini. Fiindcă da, Managero e conceput în așa fel încât vine masiv în ajutorul candidaților, probabil mult mai mult decât ar trebui. De la informațiile care sunt puse în CV și în aplicație, la structurarea lor, și până la restrângerea posibilităților de a omite ceva sau de a apăsa unde și când nu trebuie, toate acestea sunt în ajutorul și avantajul candidatului care are ceva de spus. E drept, pe de altă parte, că îi dezavantajează pe cei care nu prea au ce prezenta în CV, dar care s-ar putea fofila cu mult mai multă ușurință într-un sistem mai puțin complex, mai puțin structurat și detaliat.


Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close