Angajatorii pot crea o „Listă neagră” (Blacklist) cu candidații ale căror aplicații nu vor să le mai vadă, din diferite motive: aplicații anterioare abuzive, cunosc candidatul etc. Candidaturile de la candidații din această listă nu mai ajung deloc la angajator, ori de câte ori ar aplica respectivul candidat.
Candidații NU ȘTIU că sunt în aceste liste și nu au niciun instrument de a afla acest lucru. Ei pot trimite în continuare aplicații la joburile angajatorilor care i-au „blacklistat”, însă acestea se acumulează doar pe serverele Managero până când vor fi „delistați”.
Butonul de adăugare în Blacklist se găsește în toate aplicațiile, atunci când acestea sunt deschise. Prin urmare, un candidat poate fi pus pe această listă doar dacă a aplicat cel puțin o dată la un anunț al respectivului angajator.
- Tabelul Blacklist se găsește în modului Candidați al angajatorului și este vizibil doar dacă există cel puțin un candidat în el (devine vizibil doar la prima adăugare).
- În momentul în care un angajator scoate un candidat din Blacklist, toate aplicațiile pe care acest candidat le-a trimis în toată această perioadă vor reapărea la anunțurile respective.
- Aplicațiile anterioare momentului în care candidatul a fost pus pe Blacklist nu sunt afectate, ele apar în continuare la anunțurile la care a aplicat.
- Adăugarea unui candidat pe Blacklist al unui angajator nu afectează cu nimic aplicațiile sale la anunțurile altor angajatori și nimeni altcineva nu are această informație.